Congresul Național al Istoricilor Români, organizat la Alba Iulia de Universitatea ,,1 Decembrie 1918”: 640 de participanți. 84 de secțiuni și 24 de mese rotunde

0
522

În perioada 8 – 10 septembrie 2022, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, împreună cu Academia Română și Comitetul Național al Istoricilor din România, organizează ediția a III-a a Congresului Național al Istoricilor Români.

Manifestarea face parte din ciclul de evenimente organizate cu prilejul aniversării Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria și reunește, la universitatea albaiuliană, sute de specialiști din domeniul Istoriei, din țară și din străinătate.

,,Apreciez şi preţuiesc munca şi efortul istoricilor pentru că ei ne ajută să înţelegem mai bine trecutul, pentru a deprinde cele mai bune lecţii şi a înţelege astfel mai bine prezentul. Prin istorie, care poate releva atât aspecte pozitive, cât şi negative din trecutul nostru, putem realiza predicţii, configura traiectorii pentru viitor. Istoria reprezintă liantul cu generaţiile care au contribuit semnificativ la făurirea statului modern român, iar apetitul pentru studiul acestei discipline trebuie cultivat în rândul tinerilor. Suntem onoraţi că am avut şansa, în cadrul UAB, de a găzdui şi organiza acest eveniment dedicat unui domeniu atât de important pentru fiinţarea oricărei naţiuni”, a transmis rectorul Universităţii ,,1 Decembrie 1918″, prof. univ. dr. Daniel Breaz.

Lucrările celor 640 de participanți înscriși sunt organizate în 84 de secțiuni și 24 de mese rotunde, care abordează o gamă largă de subiecte, de la cercetarea patrimoniului arheologic, patrimoniul cultural național – între nevoia de protejare și provocările lumii contemporane, femeia în spațiul românesc (sec. XVIII-XXI), identități confesionale în Europa Central-Răsăriteană (sec. XVIII-XXI), Alba Iulia între Unire și Încoronare, până la provocările digitalizării în domeniul cercetării istorice.

Ca parte a evenimentului, are loc și un Târg de carte la care participă 15 edituri și vor fi lansate peste 50 de titluri de cărți. De asemenea, vor fi organizate patru expoziții, acoperind o problematică variată, de la Epoca Romană, Epoca Modernă, diplomație și până în actualitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.