Nașterea Parteneriatului Strategic a reprezentat un punct de cotitură geopolitică unic după Războiul Rece. Cea mai mare putere, în fapt unica superputere la nivel global, intra într-o astfel de relație internațională cu o putere mijlocie ieșită după jumătate de secol din comunism.
Primul stat care a semnat Parteneriatul pentru Pace a fost România în data de 26 ianuarie 1994. O declarație de intenție a unei democrații care dorea să se alipească valorilor democratice. Acest semn a precedat nașterea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. În fapt un act de politică externă a două state care își consolidează relația în baza unor valori, norme, idei și principii comune.
În data de 11 iulie 1997 la București se năștea semnalul că țara noastră va deveni parte integrantă a lumii euroatlantice. Un Parteneriat Strategic ce a reprezentat o mișcare geopolitică surprinzătoare în acele vremuri.
Orice stat are o strategie. Marile puteri au mari strategii. Nu există o strategie pe un termen mai mic de trei ani. O mare strategie se construiește în zeci de ani. Parteneriatul Strategic a fost parte a unei strategii a Statelor Unite ale Americii de a ocupa vidul geopolitic din zonă după colapsul Uniunii Sovietice.
Între două mari blocuri continentale există un spațiu geopolitic numit spațiu de compresie. Între blocul continental german și cel rus spațiul de compresie este reprezentat de coridorul pornit din țările baltice până în sudul Greciei. Un coridor ce leagă Baltica de Mediterana sau Intermarium-ul cum este el denumit în geopolitică. Acest spațiu de compresie la un anumit moment intră în sfera de influență geopolitică și geostrategică a unei mari puteri. Cum după anii 1990 hegemonul absolut al lumii erau Statele Unite ale Americii acest spațiu a intrat sub sfera de influență a puterii americane. După anii 2000 Statele Unite au rămas hegemonul global dar într-o lume cu mai mulți competitori, o lume uni-multipolară. În prezent această ordine se menține deși anumiți actori încearcă să atingă hegemonia globală ori supremația globală. Am scris despre viitorul puterii americane, în alt eseu, puterea hegemonică americană se va transforma într-o Brainy Superpower și va rămâne hegemon și în secolul XXI.
Parteneriatul Strategic a fost marcat de puternice și stabile relații politico-militare, cooperare la nivelul sistemului de apărare și de securitate a fost una excelență în aceste două decenii. Anul viitor împlinim un sfert de secol de la Parteneriatul Strategic. Această aniversare necesită o analiză mai aprofundată, o sinteză a relațiilor româno-americane dar și crearea de noi oportunități. De aceea voi folosi metoda clasică de analiză SWOT cu scopul de a îmbunătăți și aprofunda Parteneriatul Strategic care se poate instituționaliza într-o alianță bilaterală, pe baza unui tratat de alianță ce are în componența sa mai multe domenii. Este o metodă de analiză aplicată mediului de afaceri dar se poate aplica oricăror domenii de activitate și interes pentru a stabili situația actuală.
O analiză obiectivă și clară ne poate arăta că relația excelentă poate fi perturbată de evenimente externe și interne având ca și cauză scopuri ascunse și de zădărnicire a evoluției geopolitice a ambelor state. Un alt pericol ascuns este neînțelegerea valorilor clasice și fundamentale ce au stat la baza apariției acestui Parteneriat Strategic, democrația și drepturile fundamentale ale omului. O neînțelegere pornită din varii motive, ambele țări pot fi supuse unor forme de manipulare extrem de absconse și atent lucrate cu direcții de acțiune multiple.
O mare șansă este găsirea unei strategii comune pentru atingerea unui scop fix și de nedeturnat și anume instituționalizarea Parteneriatului Strategic. Formalizarea poate avea loc prin mai multe opțiuni, crearea unor instituții dedicate acestei relații sau chiar apariția și aplicarea unui tratat de alianță bilateral. Așa cum am scris în finalul eseului 10 ani de la Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii, reiau aici o concluzie și o ipoteză de lucru:
Un tratat solid de cooperare și alianță între Statele Unite ale Americii și România ar reprezenta culminarea bunelor relații bilaterale și ar fi un mesaj puternic pentru partenerii noștri din Uniunea Europeană și Organizația Alianței Tratatului Atlanticului de Nord.
Analiza SWOT a Parteneriatului Strategic România – Statele Unite ale Americii
| Puncte tari | Puncte slabe |
| · Relație durabilă, stabilă· Cooperare la nivel militar excelentă· Poporul român apropiat de cultura americană· Relații culturale, științifice fertile· Model civilizațional | · O neinstituționalizare a Parteneriatului Strategic· Relații economice insuficient dezvoltate· Procesul de acordare a vizelor pentru cetățenii români· Relații educaționale neexploatate |
| Oportunițăți | Amenințări |
| · O instituționalizare a Parteneriatului Strategic· Dezvoltarea și aprofundarea relațiilor economice și comerciale· Dezvoltarea unor linii aeriene directe civile sau comerciale· Optimizarea procesului de acordare a vizelor pentru cetățenii români· Poporul român beneficiază de o resursă umană tânără dotată cu un intelect dezvoltat· Personalități americane atrase de valorile și cultura României | · Idei preconcepute apărute prin propagandă ostilă, apariția unei posibile neîncrederi de ambele părți· Hibridizarea conflictului, manipulare și postadevăr cu scopuri de a deturna relațiile bilaterale româno-americane· O nevalorificare a resurselor și instrumentelor de putere de ambele părți· O lipsă a unui obiectiv fix și a unei finalități precise |
Această analiză SWOT ne relevă anumite posibilități de evoluție a Parteneriatului Strategic, posibilități pe care le voi dezvolta într-un alt eseu. Ca și o concluzie Parteneriatul Strategic este complex și a evoluat de-a lungul vremii iar provocările de viitor pot reprezenta o reală șansă pentru acest Parteneriat.
