Cu o istorie de 140 de ani de relații diplomatice permanentizate și cu aproape 180 de ani de contacte comerciale, relațiile româno-americane au evoluat în funcție de circumstanțele istoriei.
Putem afirma că timpul și istoria și-au pus amprenta în evoluția relațiilor bilaterale română americane. Aceste relații pot fi împărțite în mai multe perioade ce țin de împrejurările istorice din acele vremuri. O împărțire cronologică ne poate evidenția tendința istorică a relațiilor româno-americane.
Prima perioadă sau cea timpurie o putem marca în istorie între anii 1843-1880. Anul 1843 este anul în care o primă ambarcațiune comercială americană a atins porturile românești și anume portul Galați. În acele vremuri Statele Unite ale Americii erau în plină expansiune teritorială și economică iar comerțul era un pilon fundamental în dezvoltarea statului american. Cucerirea Munților Stâncoși a reprezentat nașterea unei noi națiuni și a unui viitor imperiu.
A doua perioadă o putem situa între anii 1880-1940 sau perioada oficializării și a dezvoltării relațiilor româno-americane. Această perioadă are doi ani cardinali, anul 1880 oficializarea relațiilor prin numirea primului reprezentant diplomatic american în România și anul 1918 prin înființarea Legației României de la Washington D.C. Trebuie să subliniem că în perioada Primului Război Mondial, România și Statele Unite ale Americii au fost aliați fără să aibă un act juridic oficial, un tratat sau un pact. Am fost Aliați fără Alianță, cum spunea istoricul Ion Stanciu.
Anul 1940 a însemnat întreruperea relațiilor bilaterale datorită stării de beligeranță. Relațiile au fost suspendate până când regimul comunist a redeschis legația română iar Statele Unite ale Americii au recunoscut România comunistă prin numirea unui reprezentant diplomatic în data de 28 iulie 1947, în persoana lui Rudolf E. Schoenfeld.
A treia perioadă situată între anii 1947-1989 a fost perioada marilor provocări ale relațiilor bilaterale. În anul 1964 ambele state și-au ridicat legațiile la rang de ambasade. Relațiile dintre România comunistă și Statele Unite ale Americii au fost privite ca un paradox, un stat în siajul Moscovei cu o relație normală și bună cu marele inamic. Anumiți cercetători au denumit perioada 1967-1975 un adulter în familia comunistă. Anii aceia au fost simbolizați de prodigioasa activitate a ambasadorului Corneliu Bogdan.
După căderea regimului comunist țara noastră a dorit să șteargă trecutul și a pășit spre viitor, un viitor ce se arăta dătător de speranță. Șansa istorică era să fim incluși în spațiul euroatlantic. Declarația de la Snagov din anul 1995 a fost o bornă istorică, toată clasa politică s-a unit în jurul unui ideal național, admiterea țării în spațiul euroatlantic.
Perioada postdecembristă a relațiilor bilaterale a fost marcată de câștigarea încrederii și de coagularea unei cooperări mai eficiente. Anul 1997 este emblematic pentru politica externă a României postdecembriste. La data de 11 iulie 1997 a fost lansat Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite ale Americii și România. Un eveniment care a marcat întreaga istorie a relațiilor bilaterale româno-americane. Am fost aliați fără alianță, am avut relații complexe în perioada comunistă dar odată cu lansarea acestui Parteneriat Strategic am devenit în mod oficial parteneri relaționându-ne pe domenii diverse.
În data de 13 septembrie 2011 se semnează Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii. Un document cu valoare juridică ce va cimenta relația bilaterală prin asumarea unor domenii de cooperare în secolul XXI între cele două state. De asemenea în 26 septembrie 2016 la Washington D.C. s-a lansat Declarația comună privind implementarea Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI dintre România și Statele Unite ale Americii.
Evoluția relațiilor româno-americame a fost marcată de timpul istoric. Uneori istoria cu neprevăzutele sale și plină de incertitudine și-a spus primul și ultimul cuvânt în relațiile bilaterale româno-americane.
