Istoria ne-a demonstrat că statele învecinatese se războiesc mai mult iar cele care nu au frontieră comună pot fi într-o relație politică și diplomatică excelentă. Statele Unite ale Americii și România și-au construit relația în jurul așezării geografice și a comerțului. Tânărul stat american era concentrat pe dezvoltare, iar poziția geografică a țării noastre la gurile Dunării a fost un imbold în a dezvolta relații comerciale cu Principatele Române.
Relațiile au evoluat, s-au consolidat, s-au permanentizat și în definitiv s-au instrumentalizat. Apariția noilor dimensiuni de cooperare diplomatică a reprezentat o profesionalizare și instituționalizare a relațiilor bilatarele româno-americane.
Data de 11 iulie 1997 de lansare a Parteneriatului Strategic este un moment de cotitură istorică în relațiile celor două state, o cotitură benefică de ambele părți. De ce a apărut acest Parteneriat ?
În istorie statele mici au supraviețuit pentru că s-au adaptat la împrejurările geopolitice și geostrategice ale vremurilor. Avem exemple de triburi aliate cu Roma, sau de state mici medievale care erau aliate cu regate importante din Europa acelor timpuri. În teoria realistă a relațiilor internaționale statele mai puțin puternice se aliniează cu statele puternice, un proces denumit bandwagoning. Această aliniere este un factor pentru care statele mici rezistă mult timp pe scena istoriei, pentru că de unele singure nu pot rezista competiției acerbe și luptei pentru putere.
- Evoluția Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii
Cum putem defini Parteneriatul Strategic ? O definiție generală și abstractă ar fi că parteneriatul este un act de politică externă, un document de intenție fără un fundament juridic cum ar fi tratatul sau pactul. Așadar parteneriatul este intenția unor state de a consolida relațiile bilaterale în anumite domenii, de cele mai multe ori specificate în document. Apariția parteneriatelor strategice este un factor de tehnicizare a politcii externe și de nișare a acesteia, dacă un tratat este mai larg și mai general un parteneriat strategic se axează pe anumite domenii.
Parteneriatul Strategic a apărut ca o continuitate la politica externă a României după 1989. Trebuie să menționăm că țara noastră a fost primul stat est-european care a semnat Parteneriatul pentru Pace la data de 26 ianuarie 1994.
După declarația de la Madrid și vizita Președintelui Bill Clinton ce a marcat apariția Parteneriatului Strategic, în anul următorul asistentul Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii, M. Grossman, a trasat domeniile de interes ale parteneriatului.
Parteneriatul Strategic între anii 1997-2011 a fost marcat de o perioadă de dezvoltare și aprofundare a relațiilor bilaterale. Am împărțit această perioadă, în două, pentru că în anul 2011 se va semna Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic. Anul 2004 reprezintă anul aderării țării noastre în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
Parteneriatul Strategic a fost dezvoltat în jurul cooperării militare, cooperării de securitate regională și a dezvoltării unor mecanisme comune privind amenințările și riscurile neconvenționale. De asemenea Parteneriatul Strategic a însemnat apariția unor noi instituții și mecanisme la nivelul statului român. Mă refer aici la înființarea Parchetului Național Anticorupție, actuala Direcție Națională Anticorupție, crearea Sistemului Național de Preveniere și Combatere a Terorismului, unde autoritate națională este Serviciul Român de Informații conform Legii 535/2004. Acordul Status of Foce sau Acordul de Acces a fost semnat în anul 2005, acord ce permitea staționare unor contingente militare americane pe teritoriul țării. În anul 2006 România a fost primul stat est-european care a semnat un acord de staționare a unui contingent militar american pe teritoriul țării. Un alt acord bilateral a fost cel în domeniul justiției penale internaționale.
Trebuie să menționăm și Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii referitor la activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României, acord semnat în 6 decembrie 2005.
Tot în anii 1997-2011 s-a format un Comitet de Parteneriat pentru Parteneriatul Strategic, structură gestionată de Ministerul Afacerilor Externe și Departamentul de Stat.
În primii ani Parteneriatul s-a dezvoltat dar nu a fost instituționalizat și nu a fost marcat de o cooperare strânsă în alte domenii cum ar fi domeniul economic, social, economic.
Administrația democrată americană începută în anul 2009 a dorit o revitalizare a parteneriatelor strategice ale Statelor Unite ale Americii în lume și a inițiat discuții pentru consolidarea Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. Scopul geopolitic și geostrategic era amplasarea unui sistem de apărare antiaeriană împotriva rachetelor balistice în Europa. Aceste scopuri au fost determinate de războiul la nivel global împotriva terorismului dar și de revirimentul Federației Ruse ca putere. Geopolitica și geografia a apropiat și mai mult cele două state.
- Declarația comună privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii
Apariția Declarației Comune a fost stimulată de factori istorici obiectivi extrinseci și de gândirea geopolitică americană instrinsecă, alături de nevoia României de siguranță strategică. Declarația s-a născut în jurul dorinței de a dezvolta un sistem complex de apărare împotriva rachetelor balistice în Europa de Est.
România ca și partener strategic a fost deschisă la această propunere și a fost de acord ca anumite spații geografice de pe teritoriul său pentru a fi folosite de Statele Unite ale Americii. Aducerea unor contingente americane la baza Mihail Kogălniceanu din Constanța este începutul acestei cooperări complexe în domeniul militar și de securitate.
Declarația Comună a fost semnată în data de 13 septembrie, în anul 2011. Declarația este un document ce își propune diverse obiective pentru aprofundarea cooperării dintre ambele state.
Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea unui sistem de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite ale Americii în România, este un act juridic ce a dus la construirea și operaționalizarea bazei militare de la Deveselu, din județul Olt. Acordul a fost semnat în anul 2016, este încheiat pe o perioadă nedeterminată și este urmat de alte acorduri mai tehnice referitoare la cooperarea militară. Baza militară a fost construită între anii 2011- 2016 și a fost operaționalizată în anul 2016, devenind Baza militară 99 Deveselu. Baza devenind astfel o etapă cheie în dezvoltarea sistemului european de apărare anti-rachetă al Statelor Unite ale Americii, denumit European Phased Adaptive Approach.
Baza militară de la Deveselu a fost cuprinsă în Strategia N.A.T.O. referitoare la dezvoltarea unui sistem de apărare împotriva rachetelor balistice. Această bază împreună cu facilitățile de la Mihail Kogălniceanu reprezintă un pilon fundamental în prezervarea securității în Zona Extinsă a Mării Negre, zonă în care evenimentele se succed extrem de repede și cu turnuri pline de incertitudine și ambiguitate.
Declarația Comună mai prevede crearea unui grup de lucru ( Task Force ) ce are ca sarcină să aprofundeze cooperarea în domenii precum cel economic, securitatea energetică, problema acordării vizelor dar și alte aspecte socio- economice.
În data de 26 septembrie 2016 s-a semnat la Washington D.C. Declarația Comună pentru Implementarea Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii. Noile direcții de acțiune dorite de partea română sunt dezvoltarea unei solide cooperări economice dar și a ridicării vizelor. În ceea ce privește accederea în programul Visa Waiver, Statele Unite ale Americii și-au exprimat sprijinul pentru accedere, problema s-a ridicat la dezvoltarea unui eficient sistem la nivel național de combatere a terorismului dar și de scăderea ratei de refuz pentru acordarea vizei pentru cetățenii români. Probleme care nu sunt insurmontabile și cu efort pot fi depășite și cred că vom accede în acest program în timpul administrației Biden, menționez că este analiza mea iar informațiile sunt preluate din surse deschise.
Parteneriatul Strategic este unul dintre cei trei piloni ai politicii externe a țării noastre, alături de statutul de membru al Uniunii Europene și al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Parteneriatul Strategic este un instrument eficient de politică externă, care este durabil și are în vizor un domeniu crucial, important și anume dimensiunea militară și de securitate națională a ambelor state. Pentru că Parteneriatul Strategic întărește, pe diferite paliere, securitatea națională a României și a Statelor Unite ale Americii. Au trecut peste două decenii de cooperare în domeniile militar și cel al securității care ne-au întărit relația bilaterală care va trebui dusă la un alt nivel. Instituționalizarea Parteneriatului Strategic într-un act juridic sau a unui instrument de politică externă trebuie analizată foarte serios și luată în considerare.
- De la Parteneriat, la Declarație, la Tratat ?
Relațiile între state evoluează și împreună cu ele și popoarele. Evoluția relațiilor bilaterale româno-americane ne-a învățat că putem avea relații excelente fără a formaliza aceste relații sub forma unor acte juridice oficiale.
În anii Parteneriatul Strategic ne-am sporit capabilitățile de apărare cu ajutorul Statelor Unite ale Americii dar și puterea americană a sporit în Zona Extinsă a Mării Negre. Proiecția puterii americane a fost folosită pentru descurajarea revirimentului geopolitic al Federației Ruse dar și pentru oprirea centurii de foc pe care Federația Rusă a creat-o de la Kaliningrad până în Siria, portul Tartus. Statele Unite ale Americii doresc să contruiască o Cortină de Oțel, lucru amintit într-un eseu anterior, pentru a opri cavalcada geostrategică rusă.
Cooperarea în domeniul intelligence-ul dar și a terorismului a fost extrem de benefică pentru țara noastră și a fost un alt pilon solid al Parteneriatului Strategic. Extinderea Parteneriatul Strategic în alte domenii de cooperare cum ar fi cel economic, cultural, științific, social este necesară dezvoltării țării noastre și creșterii capacității strategice a țării noastre. De asemenea reprezintă un punct esențial în întărirea securității naționale a țării noastre și proiectarea unui climat stabil în Zona Extinsă a Mării Negre, după alți autori Regiunea Extinsă a Mării Negre.
Am avut contacte comerciale, ne-am permanentizat relațiile, am fost aliați fără alianță ( după definiția dată de Ion Stanciu ) în Primul Război Mondial, am avut relații bune în perioada comunistă și am culminat cu Parteneriatul Strategic. După Parteneriatul Strategic a apărut Declarația Comună care a întărit și mai mult Parteneriatul. Logica evenimențială istorică ne spune că ne îndreptăm spre o altă etapă a cooperării și anume cea a formalizării și a instituționalizării Parteneriatului Strategic. Acum la aproape un sfert de secol și la un deceniu de la Declarația Comună cred cu tărie că forma pe care relația bilaterală româno-americană trebuie să o aibă în vedere este negocierea, semnarea și ratificarea unui tratat.
Un tratat solid de cooperare și alianță între Statele Unite ale Americii și România ar reprezenta culminarea bunelor relații bilaterale și ar fi un mesaj puternic pentru partenerii noștri din Uniunea Europeană și Organizația Alianței Tratatului Atlanticului de Nord. Dacă Federația Rusă și-a dezvoltat mecanisme de A2AD, Anti-Acces/Area Denial, prin construirea unor capabiltăți puternice în Marea Neagră, țara noastră nu poate riposta decât prin strângerea relației bilaterale româno-americane dar și a păstrării angajamentelor în Uniunea Europeană și N.A.T.O.
Un tratat de cooperare și alianță care să formalizeze domenii de cooperare și schimb la nivel de educație, cercetare, ecologic, turism, antreprenoriat alături de excelentele relații la nivel militar-strategic dintre ambele state. Desigur că necesită mult efort și timp pentru această realizare care în opinia mea este posibilă și reprezintă rezultatul efortului depus de întregul aparat administrativ al țării noastre dar și de administrația americană.
Nu este o prognoză sau o predicție este o analiză ce reiese din logica evenimențială a Istoriei care poate fi răsturnată de evenimente neprevăzute.
