Înainte de orice, să precizăm că din 1453 încoace Sfânta Sofia nu mai este biserică. Iar, ca muzeu, ea este la fel de indiferentă pentru creştinism ca şi o moschee.
Transformarea ei în moschee (cum a fost între 1454-1934) are, prin urmare, semnificaţii numai pentru Turcia şi pentru regiunea Orientului Mijlociu. Acestea sunt în număr de trei:
1) Erdogan doreşte să se rupă complet de moştenirea lui Mustafa Kemal Ataturk, dorind să rămână în istoria Turciei ca un al doilea ctitor;
2) Erdogan doreşte să le transmită europenilor mesajul că a pus punct ideii de integrare în UE, iar Turcia va fi de acum un adversar;
3) Erdogan doreşte să transmită Orientului Mijlociu că are în persoana sa un nou lider, un lider fără faima sulfuroasă a mullah-ilor de la Teheran, fără subordonarea rusească a liderului de la Damasc şi fără slăbiciunile celui de la Cairo.
Anunţul transformării Sfintei Sofia în moschee a fost, de altfel, însoţit de promisiunea “eliberării Al-Aqsa” (fapt care a scăpat complet neobservat în presa românească şi occidentală). Aceste semnale ale lui Erdogan sunt foarte proaste pentru NATO (căci pun în discuţie capacitatea organizaţiei de a pune la punct Turcia), pentru UE (căci vor evidenţia incapacitatea Bruxellesului de a negocia dur cu Ankara, privând Turcia de statutul de stat asociat, pentru care nu o mai recomandă nimic) şi pentru regiunea Mării Negre (în care un parteneriat ruso-turc ar putea zădărnici orice tentativă de emancipare a celorlalţi).
