România a intrat în Anul Centenarului. Ce poate reprezenta acest lucru pentru români? Este doar o sărbătoare, o festivitate sau poate avea și o altă conotație?
Centenarul Marii Uniri din 1918 reprezintă materializarea idealului național născut în 1848. Revoluția pașoptistă a reprezentat afirmarea românismului, ca element identitar, dar și afirmarea principiilor libertății moderne, transpuse în modul de organizare socio-politică, prin introducerea conceptului constituțional ca element de liberalizare a vieții politice și împărțire a puterii în stat. Un alt element îl reprezintă libertatea economică, prin afirmarea burgheziei, dar și conjugarea culturală prin apartenența la romantismul european, dovadă fiind publicistica cu caracter istoric din Dacia Literară. Pașoptiștii, indiferent că erau munteni sau moldoveni, au venit și au afirmat ideea de unire a principatelor române, iar prima materializare fiind Mica Unire din 1859. Ulterior, principiile lor au fost preluate şi transmise către următoarele generaţii.
Interesant recurs la istorie, dar ce relevanță actuală mai pot reprezenta aceste principii și concepte astăzi în România?
Istoria este biblia națiunii, iar acest apel la ea înseamnă de fapt reafirmarea apartenenței noastre la valorile moderne, occidentale. Mica Unire s-a făcut sub tutela Franței, de unde am preluat o parte din instituții și modul de funcționare. Astfel, în decurs de 70 ani, s-a reușit construcția unei țări moderne, cu instituții și viață politică democratică, afirmarea și câștigarea independenței de stat, trecerea la regat și o viață economică prosperă și puternică prin dezvoltarea infrastructurii și a business-ului în agricultură, domeniul bancar și exploatările petroliere. Ulterior, prin intrarea în primul război mondial, România s-a alăturat formal Antantei, primind asigurările politico-militare necesare pentru a-și realiza idealul național, înfăptuit în 1918 și recunoscut prin Tratatul de la Trianon de către SUA, Marea Britanie şi Franţa.
Ce altă interpretare sau înțeles ascuns îi mai putem descoperi Centenarului?
Liderii Marii Uniri din 1918, indiferent că vorbim de Regele Ferdinand, Regina Maria, Iuliu Maniu, Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, etc au venit să împlinească testamentul politic al pașoptismului românesc, care a fost parte a “Primăverii popoarelor”. În același timp, România Mare va fi organizată, prin intermediul Constituției din 1923, ca un stat modern, democratic, dar și ca forță, inclusiv militară, dovadă fiind înăbușirea bolșevismului maghiar. La acest moment, România face parte din Occidentul instituționalizat prin apartenența sa la clubul euroatlantic: Uniunea Europeană și NATO. Însă, Anul Centenarului poate să vină și să evidențieze faptul că românii aparțin acestui club de valori și principii nu din anii 2000, ci de 170 ani: 1848-2018. În acest mod, este și o bună oportunitate de a crea un Plan de Țară, iar cel mai bun și viabil îl reprezintă a treia reunificare: Unirea României cu Republica Moldova.
Care ar fi argumentele pentru Unirea cu Republica Moldova?
Voi face un nou apel la istorie, iar în cazul de față va fi la 2 capitole majore. Primul îl reprezintă pactul criminal Ribbentrop-Molotov, fiind de fapt înțelegerea Hitler-Stalin, care au rupt Bucovina de Nord, ținutul Herța și Basarabia, unde includ și Bugeacul, din trupul României. În acest mod, Tratatul de la Trianon a fost încălcat, iar sovieticii au venit cu explicația că Moscova nu l-a semnat, și implicit recunoscut, astfel încât anexează acele teritorii sub pretextul protejării împotriva imperialismului românesc. Această anexare, negociată cu naziștii, venea și ca pretenție a RASSM, din cadrul Ucrainei sovietice, deoarece considera Chișinăul ca și “capitală vremelnic ocupată”, dar cu sediul operațional la Tiraspol. Al doilea episod îl reprezintă reunificarea germană, unde toate statele lumii au recunoscut dreptul germanilor să trăiască într-un singur stat; și românii au acest drept, noi fiind singurul popor din Europa care mai trăiește despărțit după voința altora. Reunificarea celor două state înseamnă rectificare istorică prin anularea ultimului efect al pactului criminal, dar și șansa românilor de a fi demni și de a-și reseta ceasul intern din toate punctele de vedere, inclusiv constituțional.
Rezumând, Centenarul ar putea reprezenta o sărbătoare a principiilor occidentale românești și o aniversare a Unirii?
Centenarul Marii Uniri poate reprezenta, ca și acum 100 ani, o încununare de obiective realizate și noi țeluri de atins. 2018 reprezintă un moment de bilanț național: ieșirea din comunism și aderarea la UE și NATO. În același timp, reprezintă și un moment de stabilire de țeluri noi, iar Unirea celor două state românești este cel mai realizabil, pentru că ofera șansa restartului României din punct de vedere politic, administrativ și economico-financiar astfel încât putem așeza Bucureștiul pe un altfel de hartă, de a avea poziții proactive în varii domenii de vârf. Un astfel de restart, prin reafirmarea apartenenței noastre la Occident de acum 170 ani, poate reprezenta și medicamentul care să închidă și ultimele răni cauzate de comuniști. Este necesar pentru propria noastră sănătate morală și pentru a ne regăsi busola interioară, iar în acest sens avem obligaţia morală de a proteja minoritatea românească din Ucraina, unde vedem noua lege a educaţiei, cât şi pe cei din Balcani, unde există nevoia de suport, sub orice formă, pentru menţinerea identităţii etno-culturale.
Observăm faptul că fostul Președinte al României, Traian Băsescu, a ales să se implice în Republica Moldova și promovează mesajul unionist. Ce poate reprezenta Unirea pentru cetățenii de acolo?
Traian Băsescu s-a implicat încă din perioada când era președinte prin acțiuni de ajutorare a cetățenilor: burse de studii și mijloace financiare pentru autoritățile de la Chișinău, unde vedem faptul că încă se repară grădinițe și școli din împrumutul nerambursabil de 100 mln € acordat de România. Concomitent, a fost și o implicare politică prin valorificarea deciziei președintelui Voronin de a nu semna Memorandumul Kozac, ce însemna federalizarea republicii, și tractarea Republicii din zona influenței ruse către UE prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea în 2014, însemnând libera circulație pentru mărfuri și persoane. La ora actuală, Bruxellesul s-a refocusat pe zona Balcanilor de Vest, iar comisarul Hahn a specificat zilele trecuteca UE se pregătește de posibila aderare a Serbiei și a Muntenegrului în 2025. Motivul acestei recalibrări îl reprezintă acțiunea Rusiei din Ucraina, care a transmis mesajul că-și va menține un “spațiu vital” și de securitate, însemnând Belarusul, Ucraina, Georgia, Armenia și Republica Moldova. Astfel, Traian Băsescu, în 2013, a spus că singura șansă a românilor din dreapta Prutului la un viitor sigur, însemnând apartenența la UE și NATO, o reprezintă Unirea Republicii Moldova cu România.
Cum poate fi realizată Unirea celor două state? Va fi ea recunoscută de către Aliații și partenerii României?
În Europa nu mai pot fi modificate frontierele prin forță militară și de aceea vedem sancțiunile la adresa Rusiei privind implicarea în Donbas și anexarea Crimeei. Astfel, conform Actului Final de la Helsinki, în speță articolul 1 din tratat, singura metodă legală, implicit și acceptată de ceilalți actori internaționali, o reprezintă decizia politică comună a părților implicate: referendumuri sau vot în Parlamentul de la Chișinău al Actului Unirii, urmând a fi și un vot de acceptare în Parlamentul de la București. Respectând această procedură, Unirea va fi realizată și recunoscută de Aliații și partenerii României. În același timp, există rezoluția 148 a Senatului SUA din 1991, care îndemna Guvernul american să susțină dreptul la autodeterminare a poporului din Moldova și Bucovina de Nord și să susțină orice negociere dintre Chișinău și București în ideea unificării, conform articolului 1 din Tratatul de la Helsinki. Acum am văzut faptul că președintele Trump recunoaște Ierusalimul, ca și capitală a Israelului, pe baza unei decizii a Congresului din 1995; ceea ce înseamnă că există un precedent, iar SUA va recunoaște Actul Unirii pentru că va respecta dreptul internaţional.
La ora actuală nu există o soluție la conflictul transnistrean, dar există un proces de negociere a păcii în formatul 5+2. Ce se va întâmpla cu zona nistreană în cazul Unirii?
Sfatul Țării, la momentul votării Unirii din 27 martie 1918, a reprezentat Republica Democratică Moldovenească, entitate statală apărută pe fondul dezintegrării puterii rusești, care nu cuprindea și zona transnistreană. Implicit, nici România Mare nu a cuprins-o. Acea regiune a fost înglobată în cadrul Ucrainei bolșevice, fiind puternic sovietizată și devenind poligonul moldovenismului, otravă creată în laboratoarele de la Lubianka cu rețeta venită de la Kremlin. După 1947, ea a fost inclusă în cadrul RSSM, dar își păstra un statut special informal, iar acest lucru s-a văzut în timpul războiului post-independenţă. La ora actuală, această regiune reprezintă un interes strategic major pentru Moscova, prin prezența Armatei a XIV-a, fiind un punct de lansare de operațiuni militare, dar și de infiltrare operativă a GRU. Însă, din punct de vedere geografic, Transnistria se află la 250 km de granița cu România, implicit granița S-E a UE și NATO și poate reprezenta un risc de securitate, având în vedere prezența Grupului Operativ de Forțe Ruse, care devin corpul de comandă al forțelor militare nistrene în caz de război. Din punct de vedere formal, la momentul unficării, România va avea drept de suveranitate asupra întregului teritoriu al Republicii Moldova, aici fiind inclusă și zona separatistă, iar primul pas va fi inițierea de negocieri directe cu Federația Rusă pentru retragerea forțelor militare, inclusiv al materialului de război, la care trebuie să participe și Ucraina. Nu pot exista forțe militare non-Aliate, aflate ilegal, pe teritoriul unei țări-membre NATO. Ulterior, după demilitarizarea regiunii, ar urma decriminalizarea și inițierea unui plan de dezvoltare în zona infrastructurii, a educației, a sănătății și a justiției. Un alt plan poate însemna o negociere cu Kievul pentru un schimb teritorial: Transnistria versus Bucovina de Nord și Basarabia de Sud.
Observăm că Republica Moldova se pregătește pentru un an electoral, urmând a fi ales viitorul Parlament și un nou Guvern. Putem previziona un schimb de 180 grade în cadrul orientării externe, adică venirea la putere a PSRM, sau menținerea actualului curs pro-european?
2018 reprezintă un an de cotitură pentru Republica Moldova deoarece vor avea în față 3 oferte electorale.
Prima este cea a PSRM, condus informal de către președintele Igor Dodon, care dorește apropierea și aderarea Republicii la Uniunea Vamală Euro-Asiatică, aflată sub conducerea Rusiei; intern, ar însemna ruperea Acordului cu UE și prigonirea celor care atentează la statalitatea statului, în speță unioniștii.
A doua ofertă este cea pro-europeană, fiind împărțită între PD-PPEM, partidele aflate la Putere, și PAS-PPDA-PLDM, aflate în Opoziție. Ambele tabere susțin integrarea în UE, deși nu există vreun plan al Bruxellesului în acest sens. Prima tabără este condusă de către Vladimir Plahotniuc, om de afaceri ce controlează coaliția de guvernământ, iar cea de-a doua tabără este condusă de Maia Sandu și Andrei Năstase. Deși prezintă același interes, mijloacele diferă datorită propriilor crezuri politice.
A treia ofertă o reprezintă unionismul, aflat în prezent la 30% și fiind pe trend crescător. Au existat lideri care au reușit să capteze electoral acest segment al societății: Iurie Roșca, lider al PPCD, și Mihai Ghimpu, lider al PL. Acum, intrarea lui Traian Băsescu, ca lider de facto al PUN, va schimba algoritmul politic de la Chișinău, iar previziunea de confruntare politică va fi între Igor Dodon și Traian Băsescu, mai ales după retragerea cetăţeniei acordată de către preşedintele Timofti.
Toate 3 taberele sunt aliniate la linia de start, iar încălzirea lor a început prin intermediul pre-campaniei: Igor Dodon se afișează cu Vladimir Putin, Vlad Plahotniuc se duce în SUA/UE pentru a se întâlni cu diferiți oameni politici și se reușesc câteva reforme, Maia Sandu și Andrei Năstase merg la Bruxelles frecvent și sancționează Guvernul prin proteste, iar Traian Băsescu se deplasează în fiecare raion al Republicii pentru a se întâlni cu cetățenii.
Cum se prezintă relațiile dintre România și Republica Moldova? Care este trendul dintre cele două state?
Relația este una de sânge, indiferent de istoria nefericită, iar România va fi o susținătoare a Republicii Moldova, iar acest lucru a fost demonstrat prin ajutoarele financiare și sprijinul politic acordat Chișinăului. La ora actuală, Transelectrica și Tranzgazul se pregătesc să treacă Prutul, devenind actori economici în zona energetică și de a scoate Chișinăul din șantajul exercitat de Rusia prin intermediul Gazpromului. În același timp, Banca Transilvania a reușit să achiziționeze 39% din acțiunile Victoriabank, ceea ce va însemna prezența banilor românești pe piața financiară, iar primul pas va fi deblocarea creditării pentru IMM-uri. Sunt pași concreți, iar aceștia trebuiesc continuați, iar coordonarea să fie întreprinsă printr-un Minister al Reunificării, după modelul sud-coreean. România trebuie să se implice mai mult în viața economică și ar putea veni cu un adaos financiar la pensiile din Republica Moldova, astfel încât cetățenii să simtă diferența. După redobândirea cetățeniei, un alt pas ar fi un tratat comun pentru reglementarea pieței de muncă, fapt ce ar aduce multiple beneficii ambelor state. România trebuie să utilizeze la maximum softpower-ul în relația cu toți cetățenii Republicii Moldova pentru ca aceștia să se obișnuiască, să relaționeze cu ea și să-și șteargă mesajul propagandei rusești din mentalul colectiv.
