Gabriela Drăgan (PhD) este profesor titular în cadrul Departamentului de Relații Economice Internaționale, ASE Bucuresti și director general al Institutului European din România.
Începând cu 1 ianuarie 2019, România va deține pentru 6 luni președinția Consiliului Uniunii Europene. Care sunt responsabilitățile care decurg din acest mandat ? Ce vor însemna pentru țara noastră aceste 6 luni ?
De la bun început, două precizări extrem de necesare. Prima: Romania va deține președinția Consiliului UE și nu președinția Uniunii, cum mai auzim spunându-se pe ici, pe colo. Cu alte cuvinte, în cele 6 luni de mandat, președintele Consiliului European va continua să fie Donald Tusk, președintele Comisiei Europene va continua să fie Jean Claude Juncker iar președintele Parlamentului European va fi tot Antonio Tajani. Și a doua precizare: mandatul României, care va debuta la 1 ianuarie 2019 și se va întinde pe 6 luni, până la finele lunii iunie, este parte dintr-un mandat mai larg, care va acoperi o perioadă de 18 luni. Mai exact, președinția Consiliului UE va fi asigurata prin rotație de un grup prestabilit de trei state membre, în cazul nostru de România, Finlanda și Croația, vreme de 18 luni, din ianuarie 2019, până în decembrie 2020. Romania va fi prima țară din acest trio care va exercita președinția Consiliului UE în perioada ianuarie – iunie 2019, celelalte țări din grup având obligația să-i acorde asistența, aceeași obligație revenindu-i ulterior și României pe perioada celorlalte două președinții din trio-ul deja amintit.
Foarte pe scurt despre arhitectura instituțională a Uniunii și rolul Consiliul UE: așa cum Parlamentul este instituția care reprezentă cetățeanul iar Comisia, instituția care reprezintă interesele tuturor statelor membre, mari și mici, aflate în centrul sau la periferia geografică a Uniunii, Consiliul UE este instituția care reprezintă interesele guvernelor statelor membre. Principala atribuție a Consiliului UE este una legislativă – el participă la negocierea și adoptarea de acte legislative, alături de Parlamentul European, pe baza propunerilor înaintate de Comisia Europeană, în acele domenii în care Uniunea are competențe exclusive și partajate. Pentru celelalte domenii, precum cel economic și bugetar, al ocupării forței de muncă, educației, culturii, tineretului și sportului, în care Uniunea are rolul de a susține acțiunea statelor membre, Consiliul este responsabil de coordonarea politicilor respective. În cazul politicii externe și de securitate comună, Consiliul acționează împreună cu Înaltul reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Frederica Mogherini, pentru a asigura exprimarea pe „o singură voce” și astfel menținerea unității, coerenței și eficacității acțiunilor externe ale Uniunii. Deși Consiliul UE este o entitate juridică unică, el se reunește în formațiuni diferite, în funcție de subiectul dezbătut. Mai exact, în urma Tratatului de la Lisabona, numărul formațiunilor Consiliului a crescut de la nouă la zece (formațiunea Afaceri Generale/Relații Externe fiind împărțită în două). Președinția prin rotație organizează și conduce toate reuniunile Consiliului, cu excepția celei a Consiliului Afaceri Externe, care este condusă de Înaltul Reprezentant.
Asta înseamnă că, în mod concret, în cele șase luni, Romania va avea în primul rând obligația să asigure președinția tuturor formațiunilor Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Externe, adică a celorlalte nouă formațiuni care acoperă domenii diverse, de la afaceri economice și financiare, agricultură, mediu, transporturi, telecomunicații, energie, competitivitate, la educație, cultura, tineret, ocuparea forței de munca sau justiție și afaceri interne. Președinția acestor formațiuni va fi asigurată, evident, de ministrul de resort (sau de un secretar de stat), în funcție de tema în discuție. Acestea nu vor fi însă singurele reuniuni pe care România va trebui să le organizeze și prezideze, deoarece ședințele prezidate de miniștrii naționali reprezintă doar vârful aisbergului. Pregătirea fiecărei întâlniri la nivel de miniștri implică organizarea unui număr important de alte întâlniri, fie la nivelul unei structuri numită COREPER (Comitet al Reprezentanților Permanenți), fie la nivel de grupuri și comitete de lucru. Pe scurt, cele șase luni de președinție vor însemna pentru Romania prezidări de reuniuni organizate pe trei niveluri. Primul nivel este cel ministerial, în cadrul Consiliului UE, unde ministrul de resort român va prezida reuniuni la care vor participa miniștrii omologi din statele membre (ministrul român al agriculturii, Consiliul pe Agricultură, ministrul român de finanțe, Consiliul de Afaceri economice și financiare, etc), al doilea, la nivelul ambasadorilor României la Bruxelles, unde reprezentantul permanent și reprezentantul permanent adjunct român vor prezida reuniunile COREPER și ultimul, la nivel de experți, experții români urmând să prezideze cele aproximativ 200 de grupuri de lucru ale Consiliului. Se estimează că în perioada celor 6 luni ale mandatului, vor fi organizate și prezidate de România, la sediul instituțiilor europene, între 1600 și 2000 întâlniri oficiale, cărora li se vor adaugă diferite formate de negociere informale, bilaterale și multilaterale. De pildă, numai cu reprezentanții Parlamentului European se estimează că se vor organiza, în diferite formate, un număr de circa 450 de întâlniri.
În concluzie, dimensiunea cantitativă a întâlnirilor care urmează a fi organizate va fi impresionantă și apare cu evidență că administrația română va trebui să demonstreze o foarte bună capacitate organizațională și logistică, susținută de resurse umane foarte bine pregătite pentru a oferi tuturor acestor evenimente substanță și calitate.
Am vorbit despre responsabilități, însă cu siguranță că România va avea și oportunități. Care vor fi acestea?
Se consideră că Tratatul de la Lisabona a redus din vizibilitatea – dacă nu și din importanța – președinției prin rotație a Consiliului, și asta deoarece Consiliul European a devenit o instituție de sine stătătoare, cu un președinte propriu iar președinția prin rotație a Consiliului nu mai are și obligația conducerii reuniunilor Consiliului European. În ciuda acestei limitări de mandat, perioada celor 6 luni reprezintă în continuare o importantă oportunitate pentru statul membru respectiv.
Concret, asigurarea președinției va aduce inevitabil Romania în prim planul procesului decizional european, oferindu-i mult mai multă vizibilitate și posibilitatea de a interacționa nu doar cu reprezentanții statelor membre la nivel de miniștri, în cadrul reuniunilor Consiliului, dar și cu reprezentanții COREPER și ai grupurilor de lucru care pregătesc aceste întâlniri. Statul membru care deține președinția are, evident, enorma oportunitate de a de a influența politicile UE și legislația care va fi adoptată pe perioada semestrului său. Experiențele președințiilor de până acum ne arată că organizarea corespunzătoare a președinției poate crește semnificativ capacitatea țării respective în susținerea intereselor și obiectivelor ei în cadrul Uniunii. În același timp, statul respectiv are obligația să acționeze asemenea unui „intermediar onest, corect, cinstit” (expresia consacrată în limba engleză fiind cea de „honest broker”), printr-o poziționare cât mai echidistantă față de temele în discuție, prin identificarea punctelor de interes comun în orice negociere și depășirea eventualelor blocaje.
Prin asigurarea președinției rotative a Consiliului, mai exact a celor nouă formațiuni tematice, România își va putea demonstra atât abilitățile organizatorice, logistice, privind buna desfășurare a diferitelor formate de întâlniri, cât și competențe profesionale efective, prin expertiză specifică, în conducerea și pregătirea întâlnirilor tematice. Cu alte cuvinte, pentru administrația românească, pregătirea și desfășurarea președinției reprezintă o mare oportunitate de reformare, prin regândirea structurilor si procedurilor în direcția creșterii gradului de compatibilitate cu cele europene, prin creșterea pregătirii profesionale a personalului din ministere în domenii specifice problematicii UE.
Conform Eurobarometrului realizat în anul 2016, românii, deși sunt printre cei mai optimiști cu privire la viitorul UE, încep să aibă din ce în ce mai puțină încredere în imaginea prezentă a blocului comunitar. Credeți că o prestație onorabilă a României la conducerea Consiliului ar putea restabili încrederea românilor că Uniunea va trece peste crizele care îi testează rezistența?
Îmi permit sa vă contrazic: cel mai recent Eurobarometru (EB 87), publicat de Comisia Europeană pe 2 august 2017, arată că la peste 10 ani de la aderarea României la UE, încrederea românilor în Uniunea Europeană este în creștere, atingând cele mai înalte cote din 2010 până în prezent. Românii se situează pe locul patru în ce privește încrederea în UE, cu 57% (față de 42% media europeană), în creștere cu 5% față de toamna anului 2016.
Pe de altă parte, în cazul încrederii în guvern și parlament, două dintre cele mai importante instituții naționale, românii se plasează sub media UE, cu 33% încredere în guvern (37% in UE) și 27% în parlament (36% in UE). Preluând raționamentul dumneavoastră, o bună prestație la conducerea Consiliului UE va crește, în primul rând, încrederea românilor în eficiența instituțiilor naționale, și, doar în subsidiar, în instituțiile europene – ele bucurându-se deja de un grad ridicat de încredere în ochii românilor.
Având în vedere că această funcție ne va pune în prim-planul procesului decizional european, vom beneficia de o foarte bună vizibilitate pe plan extern. Cum credeți că ar putea România să fructifice această poziție din punct de vedere economic, cultural sau turistic?
România va prezida un număr semnificativ de întâlniri oficiale, la nivel de miniștri, ambasadori ai statelor membre pe lângă instituțiile UE sau la nivel de grupuri de lucru, majoritatea acestor evenimente urmând a fi organizate la Bruxelles. O altă parte a întâlnirilor, mai ales cele cu caracter informal, vor fi organizate însă în țară. Din experiența președințiilor de până acum, se vor organiza în România circa 200 astfel de întâlniri, nefiind exclusă nici posibilitatea organizării în România a uneia sau mai multor întâlniri ale Consiliului European. Ca atare, dat fiind faptul că în țară vor intra foarte mulți invitați străini, momentul este favorabil pentru promovarea țarii din punct de vedere cultural și turistic. Experiența președințiilor anterioare ne arată că se pot organiza evenimente culturale distincte, care să pună în valoare potențialul turistic și cultural al țării, obiceiurile și tradițiile țării gazdă. Festivalul EUROPALIA 2019, în care România are statutul de stat invitat, chiar dacă e programat în a doua jumătate a anului, ar putea servi, prin promovare corespunzătoare, drept vehicul de imagine pe întreg parcursul anului. În plus, 2019 este și anul în care va fi celebrat Centenarului României moderne (100 de ani de la crearea, în 1918, a României moderne), un eveniment care poate reprezenta firul roșu în agenda culturală a președinției române.
Concret, ce face România pentru a se pregăti pentru acest moment extrem de important și care sunt prioritățile președinției la Consiliul Uniunii Europene?
De regulă, procesul de pregătire începe cu circa 2-3 ani anterior semestrului în care se derulează președinția sau chiar cu mai mult timp în urmă. De pildă, în cazul actualei președinții a Consiliului UE, deținută de Estonia (perioada 1 iulie-31 decembrie 2017), pregătirea președinției a început în anul 2012, prin crearea unei comisii coordonate de un secretar de stat. Ea a început prin colectarea de informații, analizarea experiențelor președințiilor anterioare și, ulterior, prin elaborarea unui plan de acțiune însoțit de un buget pe activități (resurse umane, comunicare, logistică, etc.)
În cazul României, Ministerul Afacerilor Externe, în calitatea sa de instituție coordonatoare a procesului de pregătire a viitoarei Președinții prin ministrul delegat pentru afaceri europene, are rolul de a asigura coordonarea pregătirii în domeniul resurse umane, organizării logistice, protocolului, bugetului, achiziții publice, tehnologiei informației, procedurilor de securitate, etc. Procesul de pregătire a început în iulie 2016, în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, sub coordonarea secretarului de stat pentru afaceri europene din cadrul MAE, fiind creată Unitatea pentru Pregătirea Președinției române a Consiliului UE 2019. Ulterior, la finele anului 2016 a fost dat publicității un prim Memorandum și un plan de acțiune[i]. Schimbarea guvernamentală din decembrie 2016 a dus la resetarea procesului de pregătire și astfel un nou memorandum, însoțit de un nou plan de acțiune, a fost dat publicității la finele lunii martie 2017[ii].Cu această ocazie a fost anunțată si înființarea Consiliului Național de Pregătire și Exercitare a Președinției României la Consiliul UE, sub coordonarea directă a Prim-ministrului României și a ministrului delegat pentru afaceri europene. La reuniunea din 14 iunie 2017 a acestui Consiliu Interministerial (pentru pregătirea și exercitarea Președinției române la Consiliul UE) s-au luat decizii privind modul de elaborare și execuție a bugetului multianual alocat Președinției române la Consiliul UE, privind domeniul resurselor umane și activitățile de protocol.
În ciuda tuturor celor menționate până acum, și care dovedesc că la nivel guvernamental s-au inițiat deja o serie de acțiuni, comunicarea pe această temă nu s-a făcut foarte fericit, iar percepția comună este că lucrurile se mișcă extrem de greu. Ca atare, recent, societatea civilă românească a reacționat, condamnând lipsa de măsuri concrete și comunicarea defectuoasă pe tematica pregătirii președinției. Astfel, la începutul lunii iulie a.c., la inițiativa EUROPULS si FDSC, a fost dată publicității o scrisoare adresată primul-ministru Tudose și ministrul Negrescu, în care semnatarii arătau că există motive serioase de îngrijorare privind „nivelul de comunicare scăzut, progresul lent al recrutării și formării experților necesari în acest exercițiu, lipsa de implicare a societății civile, a mass-media, a mediului academic și chiar al mediului politic în mod trans-partinic, dar mai ales lipsa de activități vizibile substanțiale din partea Guvernului”[iii]. Nu întâmplător deci, noul ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, prezentând recent concluziile celei de-a treia întâlniri a Consiliului Interministerial pentru Pregătirea și Exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene[iv]), spunea că instituțiile administrației publice centrale vor trebui „să implice mai mult partenerii sociali, autoritățile locale și mediul de afaceri în domeniul politicilor europene” și că trebuie inițiat un „dialog între ministere și autoritățile locale, pentru ca, pe durata Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, să aibă loc acțiuni și reuniuni în toată țara“. Mai exact, evenimentele care vor fi organizate pe perioada președinției în România, de genul reuniunilor ministeriale informale sau conferințe și seminarii, vor fi cele în care vor fi abordate teme de interes particular pentru România, parte a Programul de priorități al Președinției Consiliului UE.
Conform informațiilor oferite de memorandumurile menționate anterior, programul de lucru al Președinției României la Consiliul UE urmează a fi prezentat Consiliului Uniunii Europene cel mai târziu în decembrie 2018 iar Parlamentului European și Comisiei Europene, ca parteneri-cheie ai Consiliului UE, urmând a le fi transmise o primă variantă a acestui Program în octombrie 2018.
Care ar putea fi urmările unei gestionări necorespunzătoare a acestui mandat de către România?
Pentru a se desfășura fără blocaje, desincronizări, sau alte tipuri de accidente de parcurs, președinția română la Consiliul UE trebuie pregătită corespunzător. Prin analogie, acest proces ar putea fi comparat cu pregătirea unui concert simfonic, care, pentru asigurarea reușitei, implică „ingrediente” diferite, de la interpreți și instrumente de calitate, o sală cu o acustică foarte bună, un dirijor pe măsură dar și multă muncă, repetiții peste repetiții care să permită în final funcționarea sincronă, coordonată, a tuturor instrumentelor și, astfel, apariția melodiei, nu a cacofoniei. Gestionarea necorespunzătoare a procesului de pregătire dar și a celui de exercitare a Președinției ar însemna pierderea unor importante oportunități privind îmbunătățirii imaginii țării și influențarea unor politici UE în sprijinul intereselor românești. Gestionarea necorespunzătoare ar mai însemna pierderea pariului privind reformarea administrației românești și creșterea nivelului de competență. Evident, toate aceste oportunități pierdute se vor traduce în irosirea / folosirea ineficientă a fondurilor alocate pregătirii președinției ceea ce ar putea crește sentimentului de frustrare al societății civile în legătura cu eficacitatea instituțiilor românești.
Trebuie să avem în vedere că președinția României va coincide cu alegerile pentru viitorul Parlament European și cu desemnarea viitoarei Comisii. Considerați că această poziție pe care o va deține țara noastră va impulsiona alegătorii din România să conștientizeze importanța votului lor la alegerile europarlamentare?
Într-adevăr, România va fi ultimul stat membru care va deține Președinția Consiliului în actualul mandat al Parlamentului European și, cu siguranță, suprapunerea celor două evenimente va crește valoarea adăugată a fiecăruia. Alegerile pentru viitorul Parlament European, care vor avea loc în luna mai/iunie 2019, delimitează astfel perioada președinției române în două mari părți: înainte (ianuarie – aprilie) și după alegerile parlamentare (mai – iunie). Consiliul UE, care acționează în domeniul legislativ alături de PE, va avea ca partener actualul Parlament numai în primul interval, în al doilea, urmând să existe o perioadă în care noul PE se va organiza și se va concentra asupra numirii viitorului președinte al Comisiei Europene (actuala Comisie Juncker își va încheia mandatul în iulie 2019).
Alegerile se vor desfășura într-un climat extrem de tensionat, marcat nu doar de Brexit, ci și de celelalte provocări politice, economice, de securitate, care rămân încă nesoluționate. Din cauza Brexit-ului, de pildă, modul de alocare al celor 73 de locuri care revin deocamdată Marii Britanii, în structura viitorul PE, reprezintă încă o necunoscută. O posibilă soluție este reprezentată de realocarea acestor locuri anumitor state membre pentru a reduce unele inegalități de reprezentare, o alta este de a crea o listă pan-europeană de candidați, ar putea exista însă și alte propuneri, rămâne de văzut.
În aceste condiții, prezența la vot va fi extrem de importantă (cu atât mai mult cu cât participarea la vot a cetățenilor europeni a scăzut de la un ciclu electoral la altul). Asta implică nu doar impulsionarea cetățenilor în a participa la vot, cu accent pe votanții care merg acum, pentru prima dată la vot, dar și o mai bună informare a acestora în legătură cu procesul decizional din Uniune, cu atribuțiile care revin Parlamentului și celorlalte instituții europene, etc. Acțiunile, evenimentele prin care informația europeană să ajungă de o maniera cât mai directă, clară, prietenoasă, către cetățeanul obișnuit sunt mai necesare ca oricând. În cadrul IER, prin Centrul de Informare Europe Direct (CIED) vom organiza o serie de evenimente care vor avea chiar acest scop, familiarizarea tinerilor cu subtilitățile procesului decizional în UE și creșterea interesului acestora pentru problematica europeană. O parte din aceste evenimente vor fi organizate în parteneriat cu Bulgaria, țara care va deține președinția Consiliului UE anul viitor, în semestrul I.
De asemenea, primul semestru al anului 2019 este și momentul când teoretic ar trebui să se finalizeze Brexit-ul. Care va fi rolul României în această conjunctură?
Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona a fost activat de Theresa May pe 29 martie 2017, ceea ce înseamnă că cei doi ani, pe care același tratat îi menționează ca termen limită pentru încheierea negocierilor, se vor termina la 29 martie 2019. Evident, dacă părțile cad de comun acord să extindă acest termen asta se poate întâmpla, dar pentru moment, nici UE, nici Marea Britanie nu au pomenit despre o astfel de eventualitate. În fapt, în viziunea negociatorului UE, Michel Barnier, Marea Britanie trebuie să părăsească UE înainte de alegerile pentru PE din mai/iunie 2019, opinie împărtășită și de alte state membre. Pe de altă parte, rezultatul votului la alegerile anticipate organizate în iunie de actualul prim-ministru britanic, departe de a-i întări poziția, i-au șubrezit-o vizibil și au făcut și mai nesigură acceptarea compromisului final de către opinia publică și de către Parlament.
Pornind însă de la ipoteza că actualul calendar al negocierilor va fi respectat, după circa 18 luni de intense discuții (negocierile au debutat efectiv la 19 iunie a.c.), undeva în octombrie 2019, ele ar trebui finalizate. Asta ar oferi timp pentru ratificarea acordului de retragere a Marii Britanii de către Parlamentul European și Consiliul UE până la 29 martie 2019. Conform procedurilor UE, Consiliul va aproba acordul de retragere prin procedura majorității calificate, respectiv prin votul favorabil a 72% dintre statele membre, reprezentând cel puțin 65% din populația acestora, dar numai după obținerea aprobării Parlamentului European, de asemenea cu majoritatea voturilor exprimate. În plus, guvernul Marii Britanii are obligația să prezinte rezultatul final al negocierilor în fața Parlamentului britanic pentru un vot în favoarea sau împotriva acordului, înainte ca PE să se pronunțe. La acest moment este neclar ce s-ar putea întâmpla dacă Parlamentul britanic nu s-ar pronunța în favoarea a ceea ce va fi la acel moment rezultat al negocierilor privind retragerea din Uniune și pe ce drum ar trebui să continue discuțiile dintre UE și Marea Britanie. Mai multe scenarii apar ca posibile, inclusiv cel de renunțare la decizia de părăsire a Uniunii de către britanici.
Date fiind extrem de numeroasele necunoscute care însoțesc acest proces, fiecare din instituțiile UE implicate, respectiv Consiliului UE, prezidat de România în semestrul I 2019, Comisia Europeană, Parlamentul și Consiliului European, vor juca un rol important în finalizarea procesului.
În cadrul Reprezentanței permanente a României la Bruxelles activează în prezent circa 100 angajați, număr care va trebui sporit pe măsură ce ne apropiem de data preluării mandatului. Va reprezenta președinția României la Consiliul UE și o oportunitate pentru tinerii absolvenți cu pregătire în domeniu de a-și începe o carieră în instituția europeană?
Din experiențele altor state membre UE, care au pregătit și derulat Președinția Consiliului UE, numărul total de persoane necesar (în organizare și implementare) este de aproximativ 1200 – 1300, din care circa 900 – 1000 de persoane în pregătirea, organizarea și conducerea lucrărilor Consiliului și în participarea ca experți în grupurile de lucru și 250 – 300 persoane în organizarea de evenimente, logistică, protocol, comunicare, etc. Chiar dacă majoritatea oficialilor vor continua să lucreze la ministerele respective, se estimează și că aproximativ 100 de oficiali și personal suport vor suplimenta și personalul existent al Reprezentanței permanente a României la Bruxelles. Foarte pe scurt, Reprezentanța reprezintă o structură care reunește, după cum arată și numele ei, reprezentanții permanenți ai țării respective, stabiliți la Bruxelles, care sunt, de fapt, ambasadorii țării pe lângă UE. Ei exprimă poziția guvernului lor și în activitatea de zi cu zi sunt asistați de o echipă de experți naționali detașați din partea ministerelor naționale. Oficialii români au anunțat deja că președinția României la Consiliul UE se va sprijini pe Reprezentanța permanentă (”Brussels based Presidency”), care va beneficia de atribute extinse ale mandatelor de negociere.
Recent, într-o ședință de guvern de la finele lunii iulie, ministrul Negrescu a anunțat că majoritatea ministerelor au transmis liste cu persoanele desemnate să facă parte din grupurile de lucru pe perioada președinției. Ministrul Negrescu a mai făcut însă o remarcă importantă privind nevoia creșterii calității nominalizărilor, ceea ce lasă să se înțeleagă că unele liste transmise de ministere nu au fost concepute cu prea multă atenție. Cum, de calitatea resursei umane implicate, atât în pregătirea cât și în derularea președinției, va depinde în mod hotărâtor succesul acesteia, identificarea unor persoane competente, determinate, capabile să negocieze dar și să comunice eficient, care să înțeleagă modul de funcționare al mecanismelor europene, al instituțiilor, politicilor, instrumentelor financiare specifice, etc. reprezintă o condiționalitate de bază. Astfel de oameni, de regulă, se pregătesc însă în timp, nu peste noapte, sistemul academic fiind cel care trebuie să vină cu o ofertă adecvată, asupra căreia administrația românească ar trebui să aplice o grilă riguroasă, dar obiectivă de selecție, care să ducă la alegerea celor mai buni dintre ei. Evident, pentru angajații deja existenți în sistem, programele de formare vor veni să aducă la zi informația și să îmbunătățească diferite competențe necesare organizării și desfășurării efective a evenimentelor din perioada Președinției.
[i]http://gov.ro/fisiere/stiri_fisiere/Memorandum_cu_tema_Planul_de_ac%C8%9Biune_pentru_preg%C4%83tirea_Pre%C8%99edin%C8%9Biei_Rom%C3%A2niei_la_Consiliul_UE_%C3%AEn_primul_semestru2019.pdf
[ii]https://afacerieuropene.mae.ro/sites/ae.mae.ro/files/pdf%60s/memorandum_gov_pres_2019.pdf
[iii] http://www.europuls.ro/wp-content/uploads/2017/07/ScrisoaredeschisaRO2019Final2.pdf
