Publicată la Editura IRINI, opera eseistului Claudiu Iordache se prezintă ca o monografie a superficialității socio-politice caracterizând într-o anumită măsură România post-revoluționară. Luând în considerare participarea directă a autorului la Revoluția Română din Decembrie 1989, lucrarea poate fi considerată drept manifestul generației revoluționare adresat unei posterități amnezice, care operează cu bagatelizarea sacrificiului uman prilejuind răsturnarea dictaturii. În acest context, evocarea fundamentelor democrației românești se deosebește de amploarea cultului eroilor format în jurul unor personalități precum Lech Wałęsa sau Václav Havel, direcția fiind diametral opusă prin prezentarea unei paradigme trunchiate: dezbaterea revoluție – lovitură de stat. Observăm cu acest prilej o reflecție a generației ce a pornit schimbarea față de lentoarea reformei, cantonată într-un joc al ideologiei puterii.
Conceptual, cartea de față reunește expuneri dintre cele mai diverse cu privire la România post-comunistă, analizând disfuncționalitățile sistemice nu doar ale constructului post-comunist, asumat a fi democratic, precum și mișcarea generală de eludare a valorilor. Eseurile componente redau problematici specifice precum pierderea moralității, promovarea conceptelor golite de conținut și inerent demnitatea umană tot mai chestionabilă pe fundalul amoralizării, înfăptuite odată cu realizarea unei radiografii exhaustive a trăsăturilor de caracter ale „românului frumos”, fie de inspirație autohtonă, fanariotă sau balcanică. Pe cale de consecință, unitatea și identitatea națională sunt ilustrate din perspectiva fragilizării amândurora, scriitorul relevând faptul că românul colectivizat a perceput și implementat principiile democratice ca pe o formă de individualism, disciplina interesului fiind principialitatea ce guvernează democrația românească.
Prin extrapolare, se urmărește portretizarea anti-eroului redată în antiteză excepțiile de la regulă, cu precădere prin raportarea la modelul ideal care în accepțiunea autorului a permis de-a lungul epocilor ca înfăptuirea României, iar mai apoi a României Mari. Regăsim totodată regretul că moștenirea oamenilor de geniu și a personalităților politice marcante a fost pângărită de generațiile mai degrabă implicate în lupta pentru putere decât în respectarea jurământului asumat de „propășire a intereselor statului român”, devenit o sintagmă retorică în situația discrepanțelor dintre așteptări și realitate. Contrastele dintre percepțiile romanticizate cu privire la spiritul nobil al națiunii române și grotescul atât de reclamat de intelectualitate constituie laitmotivul cărții, fiind astfel ilustrate liniile de ruptură dintre cvasi-glorificarea națională și realitatea faptică eminamente îngrijorătoare.
Dictonul cu rol de încheiere „Puneți flori în deșert, o dată, de două ori, de o mie de ori, și într-o bună zi deșertul va înflori!” exprimă faptul că autorul nu urmărește un demers al relevării decadenței societății românești, ci exprimă îngrijorarea în legătură cu implicațiile pe care derapajele sociale și politice le pot avea asupra României. Claudiu Iordache, portavoce a generației ce și-a asumat schimbarea în 1989, exprimă prin intermediul prezentei lucrări o viziune conform căreia schimbarea este posibilă doar dacă deopotrivă guvernantul și guvernatul își asumă schimbarea în deplinătatea acesteia.
