ANA NICOLAU, director general Editura Nemira: “Piaţa de carte din România este foarte mică. Raportat la numărul de locuitori ai ţării, ruşinos de mică pentru o ţară europeană”

Care sunt coordonatele literaturii în secolul vitezei? Cât de prezentă este această activitate seculară în viața societății contemporane ?

Rolul literaturii în viaţa noastră nu s-a schimbat niciodată, doar poziţia pe care noi o avem faţă de cărţi şi timpul din ce în ce mai limitat pe care îl dedicăm lor. Şi totul într-o epocă în care am avea mai multă nevoie de literatură, de înţelepciunea şi de empatia pe care cărţile ni le pot transmite.

Cum caracterizați piața de carte din România? Care sunt evoluțiile cele mai recente din domeniu?

În primul rând, piaţa de carte din România este foarte mică. Raportat la numărul de locuitori ai ţării, ruşinos de mică pentru o ţară europeană (acum câteva săptămâni făceam o comparaţie cu Lituania, care cu o populaţie de doar 2.5 mil. locuitori are o piaţă de carte de 3 ori mai mare decât a noastră!). În luna martie, Federaţia Editorilor Europeni urmează să publice un raport care ne plasează pe ultimul loc la consumul de literatură din toate ţările Europei. Credeţi că semnalul de alarmă tras de editori privind necesităţile pieţei de carte din România şi starea educaţiei va fi suficient pentru a pune lucrurile pe direcţia corectă? În aceste condiţii, evoluţiile pe piaţă sunt îngrijorătoare. Editorii mici se descurcă greu, librăriile bune se închid în toată ţara (cum a fost cazul şi singurei librării engleze din Bucureşti, Anthony Frost, care şi-a închis porţile în luna martie) şi avem judeţe întregi fără nicio librărie. Da, ne bucurăm când apare vreun bestseller pe piaţă şi atunci pare că parcă se mai mişcă lucrurile, dar overall, ne uităm cu toţii îngrijoraţi şi ne gândim cine ne vor fi cititorii în 10 ani.

Cum calificați statisticile europene care descriu cititorul român ca fiind plasat în partea inferioară a clasamentelor privind achiziționarea de cărți? Care este mesajul din spatele acestor statistici?

Ca fiind adevărate şi îngrijorătoare. Aici trebuie să facem diferenţa între achiziţia de cărţi şi obiceiurile de lectură. Cele două nu se suprapun, deoarece în afară de cărţile achiziţionate, cărţile pot fi şi împrumutate de la bibliotecă pentru lectură sau, ca să vorbim de un fenomen nociv pentru piaţă, piratate. Însă noi stăm pe ultimul loc în Europa atât la achiziţia de cărţi, cât şi la numărul de cărţi citite pe an per capita. Rezultatele se văd deja: 46% din copiii noştri de 15 ani erau analfabeţi funcţional în 2016, fapt ce le îngreunează şansele de a se integra pe piaţa muncii şi de a contribui în societate. Asta înseamnă că aproape jumătate din tinerii de astăzi nu-şi vor găsi de lucru atunci când ies de pe băncile liceului sau nu vor intra mai departe la facultate. Acest procent este enorm, dacă luăm în considerare că media europeană a analfabetismului funcţional este de 17%! Lipsa unei strategii naţionale pe termen lung în educaţie şi lipsa de interes în promovarea lecturii în rândul tinerilor a generat această situaţie incredibilă. Cu atât mai mult cu cât există studii făcute de olandezi sau irlandezi care arată clar că o investiţie în capitalul uman şi în promovarea lecturii aduce pe termen lung beneficii în economia unei ţări. Olandezii au descoperit că fiecare 1 euro investit în promovarea lecturii va aduce un beneficiu de 1.79 euro statului (şi asta pe o perioadă de doar 5 ani!).

Care sunt implicațiile unei scăderi drastice a apetenței publicului pentru lectură? Cât de mult afectează această situația gradul de cultură generală înregistrat de societatea din România?

Implicaţiile sunt multe, unele dintre ele le-am enumerat şi mai sus. O populaţie cu un grad de cultură scăzut va fi o populaţie săracă pe termen lung. Ce trebuie însă înţeles este că acest “apetit pentru lectură” se dezvoltă în timp la copii şi tineri, prin exemplul pe care îl văd în familie, prin educaţia primită în şcoală. Atâta timp cât nu există un plan concret de promovare a lecturii în şcoli pe termen lung, situaţia va continua să se înrăutăţească şi rata analfabetismului funcţional în rândul noilor generaţii va creşte.

Care sunt provocările pe care o editură le întâmpină în România anului 2017?

În primul rând, dimensiunea mică a pieţei şi puterea scăzută de cumpărare a cititorilor. Ceea ce înseamnă pentru un editor că tirajele pentru fiecare volum pe care îl publică sunt subdimensionate, costurile de producţie cresc pentru fiecare exemplar, în timp ce el se confruntă cu o presiune de a ţine preţul cărţii cât mai mic pentru a nu descuraja cumpărătorii şi astfel să rămână chiar şi cu acel tiraj mic nevândut pe rafturi. Costurile unei edituri cresc continuu, de la nivelul de salarizare, până la costul hârtiei şi la drepturile de autor, preţurile rămân aceleaşi. Un lucru bun care s-a întâmplat în ultimii ani a fost scăderea TVA-ului pe cărţi. Chiar şi aşa, mulţi cititori nu înţeleg de ce preţul la Urzeala tronurilor în limba română este mai mare decât cel de la ediţia engleză pe care o găsesc pe Amazon. Dacă stăm să ne gândim că tirajele noastre sunt de 1500-3000 la cărţile traduse, faţă de 100.000-200.000 în ediţia originală, este evident că vorbim de costuri marginale crescute. Cu atât mai mult când editorului îi rămâne doar 50% din preţul de vânzare al fiecărei cărţi ca să acopere cheltuielile de traducere, drepturi de autor, tipar, distribuţie, salarii, taxe la buget, chirii s.a.md., restul de 50% din preţul de vânzare fiind rabatul acordat librăriei. În aceste condiţii, se mai adaugă un fenomen larg răspândit în România, pirateria online, în cazul cărţilor de beletristică, şi offline în cazul cărţilor academice (vestitele xeroxuri de pe lângă facultăţi). Piraterie nesancţionată de autorităţi, în ciuda numeroaselor plângeri şi sesizări făcute de editorii care estimează pierderi de milioane de euro. Veţi spune că editorii lacomi se plâng de banii necâştigaţi. Adevărul este că dacă acele vânzări pierdute prin piraterie s-ar întoarce în piaţă, editurile ar putea creşte tirajele, ceea ce ar duce automat la o scădere a preţurilor la cărţi atunci când presiunea costurilor ar scădea pe fiecare exemplar. Mai mult, editorii ar avea libertatea financiară să investească mai mult în producţia viitoare, în autorii români, în noi segmente de piaţă. Totul e un cerc vicios atâta timp cât editorul e defapt ultimul care îşi primeşte banii dintr-o carte şi singurul care suportă riscul producţiei.

Ce ne puteți despre misiunea Nemira?

Nemira a avut dintotdeauna misiunea de a promova plăcerea lecturii. O misiune asumată cu atât mai mult din 2016, când am relansat editura Nemi de carte pentru copii pentru a încuraja lecturi de calitate în rândul noilor generaţii. Iar în următorii ani ne dorim ca parte din această misiune să fie promovarea autorilor români de toate genurile, de la ficţiune, la poezie, la cărţi pentru copii.

Care sunt valorile din spatele Nemira? Ce elemente descriu tradiția acestei edituri?

Editura Nemira şi-a asumat întotdeauna un rol de pionierat, încă din anii 90 când a lansat prima colecţie de SF din România şi era prima editură care susţinea autorii români. Mai apoi a devenit prima editură care a lansat un imprint dedicat cărţilor pentru copii şi prima editură care a lansat un ebook în 2009. O editură care a fost întotdeauna extrem de conectată cu cititorii ei prin tot ce face.

Cum ați caracteriza cititorul cărților de la Nemira?

Nu cred că pot să creez un portret al cititorului nostru, cred că sunt foarte diferiţi de la o colecţie la alta. Cititorul de fantasy este diferit de cel pasionat de istorie sau de cititorii care cumpără literatură pentru adolescenţi. De aici şi provocarea de a ne adresa fiecăruia cu cărţile potrivite pentru fiecare segment şi cu un mesaj targetat.

Cum ar trebui să arate relația editor-scriitor?

Cred cu tărie că relaţia scriitor-editor trebuie să fie o relaţie de parteneriat, bazată pe încredere şi respect, în care fiecare parte are rolul ei bine definit.

Recent ați publicat la editura Nemira o carte a inovatorilor – “100 de fețe ale inovației”. Ce rol joacă inovația în societatea românească?

În orice societate, inovaţia ar trebui să stea la baza progresului şi a prosperităţii economice. Într-o epocă a tehnologiei şi a informaţiei precum este cea în care trăim astăzi, inovaţia trebuie încurajată şi protejată. Dacă este ea încurajată şi protejată în societatea românească de azi, asta rămâne de văzut.

Credeți că este necesară o campanie națională de conștientizare asupra importanței lecturii?

Da, din motivele pe care le-am menţionat mai sus. În acest moment, lipseşte o strategie la nivel naţional pe termen lung pentru încurajarea lecturii. Editurile, care sunt actorii sociali şi culturali direct interesaţi, se folosesc de resursele limitate pe care le au la dispoziţie pentru a duce mici campanii în şcolile şi liceele la care au acces, pe plan local. Impactul pe care noi îl putem avea este mic, rămân în continuare zone mari din ţară, sate în care copiii nu au văzut în viaţa lor o carte. Este o realitate greu de crezut pentru o ţară europeană de secol XXI.

Cum vedeți ideea de pliere a unei edituri pe nevoile publicului? Cât de important este ca o editură să corespundă curentului prezent, însă să fie capabilă să mențină standarde de calitate în același timp?

Ceea ce nu multă lume ştie este că noi, ca editori, lucrăm întotdeauna cu mult timp în avans. Astfel încât nu ştiu cât putem vorbi de plierea unei edituri pe nevoile publicului (pe partea de ficţiune), cât de anticiparea unor trenduri care vor apărea pe piaţă, a unui interes pentru anumite subiecte înainte ca ele să apară. La partea de nonficţiune planul editorial e mai degrabă şlefuit de cerinţele publicului, de starea economică sau politică dintr-un anumit moment.