Dr. Valentin Bottez este membru al Departamentului de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei din cadrul Facultății de Istorie a Universității din București. Cercetător activ în domeniu, Valentin Bottez este inițiatorul unor programe de cercetare, precum și autorul unor lucrări științifice importante, membru în organizaţii naţionale de profil.
Ce ne puteți spune despre șantierul arheologic de la Histria? Care sunt evoluțiile cele mai recente în direcția cercetării sitului?
Șantierul arheologic Histria este unul din cele mai importante situri clasice din România, atât prin calitate și cantitatea descoperirilor, cât si prin perioada istorică pe care acestea o acoperă (sec. VII a.Chr. – sec. VII p.Chr.) și prin calitatea și cantitatea publicațiilor (15 volume monografice, un volum de inscripții + supplementum, mii de articole). De asemenea, să nu uităm faptul că este un sit rămas neacoperit de o așezare modernă, ceea ce permite o cercetare sistematică de excepție.
Săpăturile din ultimii ani au adus rezultate importante: săpătura Universității din București, pe Sectorul Acropolă Centru-Sud (din al cărui colectiv fac parte, alături de colegele lector dr. Alexandra Țârlea și lector dr. Alexandra Lițu), au dus la descoperirea unei noi insule de locuire romane târzii (sec. VI p.Chr.), prima care va fi analizată cap-coadă după metode moderne și interdisciplinare. Cantitatea de material descoperit este impresionantă și avem și o serie de descoperiri individuale minunate (inscripții, bijuterii, etc). Săpăturile din Zona Sacră (Alexandru Avram, Iulian și Florina Bîrzescu – Institutul de Arheologie București = IAB) au progresat, fiind identificată o depunere votivă de epocă arhaică deosebit de interesantă (au fost descoperite în premieră ancore votive de marmură).
Tot pentru perioada greacă avem cercetările d-lui Mircea Angelescu (IAB), care a reluat cercetarea la zidul de incintă elenistic, dezvelit pe segmente necunoscute până acum, ceea ce a adus informații noi și importante pentru acest monument. De asemenea, pentru perioada romană avem cercetările colegului Mircea Dabîca (IAB), care dezvelește încet-încet o structură enorma (90m lungime) de epocă romană timpurie. Și colegii de la Muzeu Național (Adela Bâltâc, Paul Damian, Eugen Paraschiv) au avut rezultate spectaculoase, identificând probabil un sanctuar domestic de epocă romană timpurie.
Cum catalogați, din punctul de vedere al valorii culturale, orașele antice de la Marea Neagră? Ce înseamnă aceste resurse pentru istoria națională?
Orașele antice de la Marea Neagră au o importanță aparte, ele reprezentând așezări de graniță pentru lumea greacă, precum și pentru Imperiul Roman. În consecință nu vom întâlni niciodată monumentele spectaculoase din Grecia, Asia Mică sau Italia, însă civilizația de graniță oferă o serie de informații deosebit de importante pentru aceste două mari civilizații. Pentru istoria națională ele nu au o importanță directă, deoarece nu au legătură cu nicio cultură românească, însă prin amprenta lăsată de civilizațiile greacă și romană asupra zonei (în care mai târziu s-au dezvoltat populațiile ce au dus apoi la formarea primelor țări românești) ele au o importanță fundamentală – este de ajuns să ne gândim la importanța limbii latine, în bună parte răspândită și prin Creștinism, pentru poporul român.
În ce măsură contribuie patrimoniul la dezvoltarea regională? Ce legătură sesizați între cele două?
În momentul actual potențialul patrimoniului cultural este total subestimat, nefiind aproape deloc stimulate comunitățile locale prin implicarea în turismul cultural. La Histria, de exemplu, comunitatea locală (ca pe majoritatea șantierelor de epocă clasică sau medievală) este implicată în sensul în care angajăm muncitori din sat la săpătură, iar localul de lângă sit angajează parțial oameni din sat. Însă nu există producție artizanală locală destinată turiștilor, nu există sistem de pensiuni care să asigure cazarea acelorași turiști. Să sperăm că proiecte de reamenajare zonală, cum este cel care cuprinde situl Capidava (și cum se încearcă pe viitor la Histria), vor oferi noi posibilități de durată și nu vor rămâne doar metode de a atrage și cheltui fonduri europene.
Cât de implicate sunt autoritățile locale în susținerea proiectelor de cercetare a patrimoniului din Dobrogea?
Din păcate autoritățile centrale, cât și cele locale, sunt aproape complet dezinteresate în cercetarea patrimoniului. Siturile sunt responsabilitatea muzeelor locale, dintre care majoritatea țin de consiliile județene. În prea puține cazuri există interes pentru arheologie, pentru cercetarea trecutului teritoriului ocupat în prezent de statul român. Uneori este vina muzeelor locale, alteori a consiliului județean, iar în ultimii ani Ministerul Culturii, care timp de aproape 15 ani a oferit fonduri pentru cercetarea patrimoniului arheologic (în vederea valorificării la nivelul publicului) a oferit sume care au ajuns derizorii și cu mari întârzieri, ceea ce a forțat mulți cercetători să abandoneze săpătura în anii respectivi. Și să nu uităm și recenta tentativă mârșavă (și precizez: MÂRȘAVĂ) a Primăriei Mangalia de desființare a serviciului arheologic din Muzeul Callatis, care asigură cercetarea pe unul din cele mai importante și spectaculoase situri clasice din țara noastră. Scopul? Construirea peste cetatea antică fără ca arheologii să mai pună probleme.
Povestiți-ne, vă rugăm, ce presupune un proiect de cercetare arheologică a unui sit? Care sunt etapele ce decurg din această inițiativă privind patrimoniul?
În cazul în care situl este necunoscut, după obținerea unei autorizații de la Ministerul Culturii se pot face cercetări non-intrusive (periegheze, analize geofizice) pentru delimitarea și localizarea exactă a acestuia. După care începe o procedură întreagă de includere în Lista Monumentelor Istorice. Chiar dacă este sit necercetat sau nu, prin menționatele metode non-intrusive se pot determina localizarea și scopul noilor săpături, care sunt obiectivele inițiale, ceea ce permite elaborarea unei metodologii adaptate la context. O cercetare arheologică modernă presupune mult mai mult decât presupunea acum 20 de ani în România.
Metoda folosită de arheologi este cea stratigrafică; în consecință fiecare strat și fiecare structură constructivă este înregistrată (topografic – cu stația totală; grafic – desen de plan și profil; fotografic – de la sol și cu drona; toate informațiile sunt notate în fișa standard a stratului sau structurii respective), se face legătura între cele două și, prin corelarea cu materialele descoperite (ceramică, monede, inscripții, surse iconografice, oase, descoperiri mărunte) sunt datate și poate fi reconstituită istoria monumentului respectiv. Este însă o operațiune extrem de laborioasă, deoarece orice descoperire (de la statui la cel mai mic os sau fragment ceramic) este considerată patrimoniu cultural și trebuie curățată, marcată, înregistrată, ambalată și depozitată în condiții de siguranță, înainte de a putea fi analizată. În principiu, după terminarea cercetării unui obiectiv, acesta trebuie să intre în restaurare. În practică acest lucru se întâmplă extrem de rar.
Care sunt perspectivele de dezvoltare pe termen mediu și lung ale sitului arheologic antic? Ce proiecte aveți în vedere pentru Cetatea Histria?
Pe termen mediu responsabilii unui sit ar trebuie să atragă proiecte de infrastructură, care să aducă la un nivel civilizat accesul la și pe sit, cât și explicarea monumentelor de pe acesta. Pe termen lung proiectele trebuie să implice comunitatea locală, care să ajungă să considere situl respectiv ca o sursă de venit prin turismul cultural, în felul acesta fiind eliminate (măcar parțial) pericolele tradiționale (folosirea sitului ca sursă de material de construcții, săpăturile ilegale).
La Histria echipa noastră intenționează să finalizeze cercetarea în curs a insulei de locuire romană târzie și publicarea rezultatelor la nivel internațional (avem deja o serie de articole publicate și urmează și mai multe). După aceea intenționăm să ne adâncim sub această insulă, pentru a observa structurile din epocile anterioare și cum a evoluat urbanismul acestei zone din cetate de la întemeierea ei (sec. al VII-lea a.Chr.) și până la abandonul final (sec. al VII-lea p.Chr.). Pe parcursul acestor cercetări și la finalul lor dorim să ne implicăm în procesul de conservare și punere în valoare a monumentelor descoperite în săpătura noastră (rolul principal însă la acest capitol rămâne, conform legii, Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța).
Care este viziunea domniei voastre cu privire la problemele cu care se confruntă arheologia în România? Ce sincope sesizăm în această direcție?
Arheologia în România are, ca majoritatea domeniilor, probleme extrem de grave. În ceea ce privește pregătirea arheologilor, deși în ultimii ani s-au făcut progrese importante, avem în continuare de a face cu mulți specialiști prost pregătiți, de la cunoștințe profesionale de bază și până la viziunea de ansamblu a domeniului. Progresele în acest domeniu se fac la nivel individual (de către studenții care fac eforturi deosebite, obțin burse în străinătate unde se pregătesc foarte bine și de unde vin și cu o altă viziune), nu de echipă și nu la nivel instituțional. Și este și greu să fie altfel când acest domeniu este sistematic văduvit de fonduri (Ministerul Culturii este cel mai sărac, iar în cercetare de abia au început să se miște lucrurile), când condiția socială a arheologului este mizeră, în condițiile în care unui arheolog i se cere un nivel tot mai înalt de specializare.
Un exemplu: un arheolog specializat pe epoca clasică (arheologie greacă și/sau romană), de nivel internațional bun, ar trebuie să poată să citească și să comunice în engleză, franceză, germană, italiană și eventual încă o limbă străină; să aibă cunoștințe de greacă și latină; să aibă experiență de săpătură și să aibă cunoștințe care țin de toate categoriile de material, precum si de mijloace de înregistrare moderne (GIS, LIDAR, GPS, reconstituiri 3D, utilizarea stației totale, aerofotogrametrie). Bineînțeles că nu le poți ști pe toate și atunci apelezi la un specialist. Însă cunoștințele tale trebuie să îți permită să comunici cu acel specialist, pentru a înțelege informația pe care el ți-o pune la dispoziție. Exemplu: există o metodă de identificare a tipului de sediment prin analiza resturilor de țânțari păstrate în acel sediment. Așadar un specialist în ȚÂNȚARI vine și îți spune că, acolo unde tu crezi ca este doar un loc mai jos, înainte era un lac, sau o lagună. În consecință trebuie să citesc ceva și despre țânțari… Așadar nivelul de pregătire ar trebuie să crească în mod consecvent, iar posibilitățile financiare ale specialiștilor rămân la un nivel penibil.
Este legislația privind conservarea și protejarea patrimoniului suficient de pragmatică încât să nu permită deteriorarea acestuia?
Cu toate că există o legislație destul de bună în domeniu, de foarte multe ori aceasta este încălcată, uneori chiar și în urma unei decizii împotrivă a autorităților. Sau, din contră, mai țineți minte cum ARHEOLOGII erau cei care împiedicau progresul, “îngreunând” avansarea lucrărilor în cazul autostrăzii Cernavodă – Constanța (dl. Ministru Berceanu) sau a parcării subterane de la Universitate (dl. ministru Berceanu și dl. primar Oprescu – “all honourable men”, cum ar spune un bătrân prieten de-al meu). Și o bună parte din public a fost de acord (țin să menționez că în vestul Europei s-a construit mult mai mult, mult mai bine și cu respect față de patrimoniu, care este văzut ca o dovadă de civilizație; noi probabil suntem mult mai deștepți, nu?).
Ce părere aveți despre distrugerea patrimoniului prin lucrări de renovare, și nu de restaurare? Ce înseamnă aceste pierderi pentru arta și cultura națională?
Renovarea în cazul patrimoniului este ILEGALĂ. Este acceptată numai restaurarea, făcută după principii deja bine puse la punct, care nu alterează caracterul și valoarea monumentului/artefactului.
Faptul că patrimoniul și turismul sunt interconectate este o pseudo-axiomă omniprezentă. Cum calificați acest raport când alegem România ca studiu de caz?
Există câteva zone care sunt binișor conectate la turismul cultural – câteva orașe germane medievale, zona bisericilor fortificate și mânăstirile din nordul Moldovei. Tot ce înseamnă arheologie clasică însă este aproape neexploatat, mai ales în cazul Dobrogei unde, în fiecare vară, beneficiem de un aflux major de turiști.
