Două sunt coordonatele care definesc alegerile parlamentare de anul acesta: surprizele şi continuitatea. Surprizele au apărut, însă, mai ales în raport cu nişte prejudecăți şi aşteptări artificiale, formulate în media.
Astfel, apariția USR, cu un scor de 9%, pare o surpriză, întrucât e vorba de un partid nou-apărut. În realitate, scorul obținut este departe de cel scontat (un sondaj dăduse USR cu 19%) şi, mai ales, departe de a-i permite să joace vreun rol politic pe termen scurt şi mediu. Nici faptul că e un partid nou nu are semnificația majoră care i se atribuie: în realitate, electoratul USR este acelaşi electorat rezidual al defunctei Convenții Democratice, care în 2004-2009 a votat cu Traian Băsescu, dar ulterior a fost dezamăgit de acesta. Nu cred că USR, în forma actuală, are viață lungă: următorul ciclu electoral nu cred că va mai găsi acest partid printre competitori.
Scorul mic obținut de PNL este, iarăşi, o surpriză. Dar numai pentru cei care desconsideră maturizarea electoratului român. În realitate, începând din 2009, PNL se află într-o gravă criză de leadership, agravată, după fuziunea cu PDL, de o la fel de gravă criză de identitate. Menită, în intenția inițiatorilor, să distrugă PSD, “reforma partidelor” e pe cale să distrugă ultimul partid istoric din România. Felul în care a comunicat PNL, de la formarea guvernului Cioloş încoace, a dus la această sancțiune din partea electoratului.
Nici victoria PSD nu e o surpriză, decât, poate, prin proporțiile scorului. În realitate, se uită că plecarea guvernului Ponta s-a făcut în împrejurări excepționale (tragedia de la Colectiv), nu pe fondul unei crize politice. Ponderea electorală a PSD a rămas aceeaşi, în mare, ca în octombrie 2015, pe fondul unei guvernări “tehnocrate” dezamăgitoare şi al crizei PNL.
O explicație a scorurilor PSD, PNL şi USR poate fi cuprinsă în două cuvinte: Donald Trump. Implicarea americană directă în politica românească a scăzut vizibil după votul din SUA, ambasada americană preferând să se retragă, diplomatic, în neutralitate. Subsecvent, nici justiția nu şi-a mai depăşit atribuțiile, lăsând numai electoratul să decidă.
Rămâne continuitatea.
Prima, şi cea mai importantă, este continuitatea strategică. Formarea unei noi majorități PSD-ALDE (posibil şi cu UDMR) nu va modifica nici cu un milimetru poziționarea strategică a României, care e rezultatul interesului național, nu al unei conjuncturi politice interne. Probabil că noul guvern va încerca să redefinească relația cu ambasadorul american, dar atât.
A doua continuitate priveşte linia politică internă. Lupta împotriva corupției va continua, ca şi politicile economice de tip liberal, în pofida culorii socialiste a PSD. România va continua să se dezvolte, susținută de poziția ei strategică şi de atu-urile ei economice, cu ajutorul fondurilor europene şi al capitalurilor americane.
Sunt două certitudini care temperează orice entuziasm cu privire la aceste alegeri, care schimbă doar detaliile (poziția preşedintelui Iohannis, care va trebui să revină în cadrele prevăzute de Constituție, sau modul în care se va comunica între Bucureşti şi anumite state occidentale, tradițional ostile).
În rest, se va merge pe aceeaşi linie.
Editorial apărut pe Adevarul.ro
