Un concept mai vechi spune că fără suferință, frumosul nu ar putea exista, suferința fiind apanajul creativității. Cum funcționează pentru tine ideea de ”torturați-l pe artist”?
Este adevărat că oamenii reușesc să scoată din ei mult mai multe când sunt triști. La artiști cred că este și o necesitate. Chiar dacă eu cred că orice om este artist dacă face ce îi place și ceea ce îl provoacă să emane energie, dar asta este altă discuție și există și excepții. Sunt aproape sigură ca am avut o nevoie de a mă exprima într-un fel prin orice fac de când am început sa descopar eu lumea asta, dar atunci când lucrurile din viața mea deveneau puțin mai triste, această nevoie a devenit ceva vital. Eu, una, nu pot să nu fac ceva cu toată energia pe care o am.
Vorbind despre experiența proprie în creionarea unei alter-ego, te consideri un actor de metodă? Cum reușești să îți construiești personajele atât de autentic?
În mare parte a timpului merg pe instinct. Lucrurile pe care le învăț ca tehnică devin doar o unealtă, dar tot ceea ce fac, fac prin instinct. Omul este instinct și reprezintă realitatea. Cel puțin în capul meu. Atunci când contruiesc un personaj, mă bazez pe instinct, pe ceea ce el reprezintă, pe ceea ce este cerut în momentul ăla. Nu am o tehnica anume. Nu imi dau seama dacă pot să o numesc cumva. Și nici nu am vorbit prea mult despre asta până acum.
În general, în existența lor cotidiană, oamenii văd toate lucrurile ca fiind firești, însă, în momentul în care acestea sunt privite microscopic, ele devin ciudate. În cazul oamenilor de artă, analizarea unor detalii este de la sine înțeleasă. Ce înseamnă overthinkingul pentru tine? E o piedică în a realiza ce îți propui sau e, mai degrabă, o modalitate de a nuanța și a pătrunde în profunzimea fenomenelor?
Sunt un overthinker cu diplomă. Creierul meu este prietenul meu cel mai bun și cel mai mare inamic, dar din acest overthinking și dorință de a înțelege ce se întâmplă cu mine și cu restul, am început să vreau să găsesc ceva ce mă poate ajuta să simt tot ce este posibil de simțit, fără ca eu sa fiu eu neapărat. Aici intervine personajul. Uneori mă ajută acest overthinking, alte ori mă orbește și nu văd ceea ce caut.
Cât de importantă ți se pare arta teatrală în educația tinerilor? Tu ai participat la festivaluri dedicate trupelor de teatru amator alcătuite eminamente din liceeni. Descrie puțin această experiență.
Mi se pare un mare ajutor pentru oricine să stea măcar o săptămână într-un mediu de genul ăsta. Te ajută să te cunoști, să ai speranța măcar pentru puțin timp că e important că existam, să simți că lumea nu e doar haos și stres, și orice ai face după ce te implici în mediul ăsta, ai ceva în plus.
Personajul tău din ”Lumea e a mea” a uluit, șocat și impresionat numeroși critici de film. De altfel, interpretarea ta prodigioasă ți-a adus numeroase premii și ți-a consacrat un nume cu perspective strălucite de viitor. Ce înseamnă pentru un tânăr artist succesul? Sunt importante distincțiile și cum crezi că influențează dezvoltarea unui actor?
Am nevoie de confirmări. Chiar dacă știu ce pot, sunt un paradox pe două picioare: nici nu știu ce pot. Faptul că oamenii te apreciază este mare lucru. Important este să știi tu ce ai făcut, dar sunt oameni care au reacții sincere față de munca ta și când ei sunt și oameni care știu ce vorbesc, pe tine te ajută (sau cel putin pe mine) să înțelegi că e bine ce faci, că poți și că ai reușit să transmiți ceva. Nu doar criticii sunt importanți. Publicul are și el rolul lui măreț și este cel mai mare critic. Cu toate astea, tu trebuie să rămâi sigur pe tine și să știi când trebuie să te oprești și când nu.
Revin la personajul Larisei. Publicul are tendința de a asocia un rol emblematic cu un actor, indiferent de multitudinea proiectelor în care acesta a fost sau va fi implicat (spre exemplu, Marlon Brando și magistrala interpretare din ”The Godfather”). Ți se întâmplă deseori să fii identificată cu tânăra aflată într-o continuă căutare se sine? Ți-e teamă că nu vei reuși să te autodepășești și în orice film ai juca, tu vei fi etern Larisa?
Nu îmi e frică de asta. Sunt oameni care consideră că am ramas acolo, dar eu nu o cred și am demonstrat asta. Mă bucur că am ceva să depașesc, dar știu ca pot. Și îmi place să am mereu lucruri și mai interesante de facut. Rolul din Lumea e a mea a fost primul meu rol în film, aveam 17 ani și am făcut ce știam atunci. Între timp, dorința mea de a juca a devenit și mai mare și știu mult mai multe lucruri despre actorie și despre mine acum. În fiecare zi descopăr ceva nou. Chiar dacă stau și nu fac nimic o zi întreagă, tot se întamplă ceva cu mine.
Tot vorbind despre temeri, ce înseamnă pentru tine frica și cum reușești să o depășești? Ce ai sfătui pe cineva care se teme de a păși în afara zonei de confort, ținând cont că ”Lumea e a mea” este primul tău lungmetraj?
Frica este parcul meu de distracții. Asta ar fi trebuit să sune amuzant. Nu îmi place frica. Nu îmi place pentru că uneori nu reușesc să o dobor, dar pentru ca îmi doresc foarte mult să nu cedez și să las totul să mă doboare, găsesc mereu o cale sa fie bine. Trebuie să o accepți și să nu o lași să îți facă rău. E greu. Frica e peste tot. Suntem enervați de frică în fiecare zi, doar că uneori nici nu mai realizăm. Nu pot să dau un sfat aici. Știu doar că atunci când simți că nu mai poți, mai gandește-te înca o dată.
Cele mai marcante: piesă de teatru, personaj; regizor, film, scenă.
Sunt cateva filme, piese și spectacole care mi-au răscolit mintea și sufletul, dar nu îmi place să aleg unul sau două. Aș sta și aș discuta ore în șir despre toate. În ultima vreme mă uit la documentare despre oamenii cunoscuți. Ultimul pe care l-am vazut a fost Gia.
Cortina cade. Luminile se sting. Măștile se îndepărtează. Rămâi doar tu cu tine. Ce îți spui?
Aici e complicat. Sunt zile și zile, nopți și nopți, părti ale zilei și părți ale nopții. Niciodată nu ține mult ceva la mine, mereu caut ceva nou, chiar dacă asta e obositor uneori. Atunci când rămân cu mine este o surpriză și pentru mine ce voi face și ce-mi voi spune.
Ce proiecte noi pregătești?
Momentan sunt ocupată cu licența; Turandot, Adunarea Femeilor. De aici, vom vedea.
