Ne puteți spune câteva cuvinte despre activitatea Centrului de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE)? Cum s-a născut această instituție?
Centrul acesta a apărut, să zicem, după ce se înaintase destul de mult cu un proiect relativ amplu. A pornit de la echipa de proiect care a derulat proiectul cu reforma predării fizicii. Acest proiect a început acum vreo 5 ani în cadrul unei ONG; din păcate, acea organizație a intrat în insolvență, din cauza unui proiect pe fonduri structurale, și, o vreme, a trebuit să derulăm proiectul la un partener (Societatea Română de Fizică). Apoi, am considerat mai convenabil să ne creăm propria organizație, în urmă cu un an și jumătate.
Există o colaborare între CEAE și Ministerului Educației?
A existat un parteneriat cu Ministerul Educației în prima parte a proiectului legat de predarea fizicii (în 2012-2013). Primăvara aceasta am încheiat un nou parteneriat cu Ministerul Educației, care are ca obiectiv crearea unui cadru de colaborare pentru a discuta modul în care se construiește profilul absolventului. De asemenea, există discuții cu Ministerul Educației în vederea modalității în care ar putea fi continuat proiectul legat de fizică.
În ultimul timp auzim vorbindu-se tot mai des, în spațiul public românesc, despre analfabetismul funcțional, care reprezintă o problemă majoră la nivelul educației din România. Ce se înțelege prin analfabetismul funcțional și care ar fi cauzele sale?
Pe scurt, analfabetismul funcțional reprezintă capacitatea de a citi, dar fără o înțelegere a conceptelor. Acesta poate fi de trei feluri: matematic, științific și pe partea de citire-înțelegere a unui text. Cei care suferă de analfabetism funcțional nu știu să aplice elementele însușite în situații concrete, nu pot să vadă relații cauzale, nu au antrenate niște mecanisme. Pe partea de analfabetism matematic, un elev știe să numere, să adune, să scadă, dar nu știe să folosească operațiile învățate la clasă în niște situații reale, concrete. Sunt oameni care nu pot face procese raționale elementare.
Considerați că fenomenul analfabetismului funcțional își are rădăcinile și într-o slabă pregătire a profesorilor? În multe state din Europa occidentală, pentru a preda, este nevoie de urmarea unor cursuri de specializare didactică, ce durează câțiva ani. Cum poate fi îmbunătățită calitatea celor care vin în spatele catedrei?
Dacă profesorii știu cum să procedeze la ore, majoritatea elevilor își vor forma aceste abilități. Cred că principala problemă este modul în care li se predă acestora. Sigur că sunt și profesori care au intuit că este o problemă în modul în care predau, și au făcut niște ajustări, în funcție și de modul în care au avut acces la anumite cursuri de formare profesională.
Însă, mare parte dintre copii nu reușesc să înțeleagă ce li se predă la clasă, iar acest lucru se întâmplă inclusiv la materii din zona științelor exacte. Mă refer la elevi de nivel mediu și sub nivel mediu. Poate modul în care li se predă este prea abstract, este formalizat, nu înțeleg despre ce realități vorbesc legile respective, nu pot să înțeleagă care este logica din spatele unei legi fizice. Mintea acestor copii este precum o tablă nescrisă, pe care profesorul vine și scrie anumite legi fizice, fără să își pună problema dacă elevul le înțelege; pot să înțeleagă limbajul acela nou? Pentru că este ca o limbă străină.
De fapt, a învăța nu înseamnă a memora formulele și legile, ci înseamnă să înțelegi despre ce e vorba în fenomenul descris de o lege, de o formulă, de o definiție, etc. Cum se procedează în abordarea pe care o utilizăm noi în proiect, metoda investigației? – profesorul începe o temă din programă cu o întrebare, care să le atragă interesul elevilor, și îi pune apoi pe aceștia să găsească singuri răspunsul la întrebarea de la care se pornește. Elevii încep să se gândească, să discute între ei, dobândind o înțelegere calitativă a fenomenului respectiv, propun ipoteze. După acest pas, începe partea de înțelegere cantitativă. Ei, de fapt, descoperă singuri explicații, dar și formule fizice. Au, astfel, un contact nemijlocit cu realitatea. Peste o lună, iau o altă bucățică din realitate și încearcă să o explice, ș.a.m.d.
Cât despre pregătirea profesorilor, cred că la noi nu durata cursurilor este problema, ci calitatea. Pentru că metode precum cea discutată mai sus, cea a investigației, sunt introduse într-o mică măsură în programa cursurilor de formare inițială din universități. Cred că, în primul rând, ar trebui regândit conținutul modulelor didactice și psihopedagogice din cadrul pregătirii lor inițiale. Noi încercăm să realizăm un parteneriat cu o universitate din România, prin care să transferăm expertiza care s-a dobândit în cadrul acestui proiect în modulul de formare inițială; mă refer la zona de științe exacte, unde avem expertiză. Ne gândim că poate ar merita făcut un experiment ca acesta. Am început niște discuții prealabile cu o universitate, vom vedea în ce măsură putem continua.
Țările scandinave reprezintă un model de educație performantă la nivel global. Există, în acest moment, forme de colaborare între România și aceste țări din acest punct de vedere (schimburi de experiență, stagii de pregătire, granturi, etc.)?
Există proiecte, cum ar fi Erasmus, Scientix și sunt destui profesori care au beneficiat de vizite de studiu. Acum, sincer să fiu, nu avem o statistică privind eficacitatea acestor programe. Oamenii implicați în program nu și-au construit expertiza în acest mod, ci lucrând cu experți, ne-am uitat la ce se întâmplă în alte țări. Ne dorim și noi să găsim timp și resurse pentru a începe un proiect, poate pe Erasmus, pentru a trimite oamenii de bază să vadă ce se întâmplă în alte țări, pentru a face ajustările de finețe a ceea ce s-a construit.
Cât de mare considerați că este rolul părinților în modelarea sistemului educațional din România? Ar trebui aceștia implicați mai mult sau, dimpotrivă, credeți că modul de abordare al părinților are un efect negativ? Nu putem nega faptul că au existat numeroase ocazii în care implicarea părinților în modul de predare al profesorilor a scăzut nivelul de pregătire reală a elevului, din cauza faptului că părinții au prețuit mai mult notele primite de elev, iar nu cunoștințele și aptitudinile dobândite.
Vă voi vorbi din propria experiență legată de modul nostru de predare. Din ce ne-au spus profesorii, au fost experiențe foarte bune cu părinții; i-au văzut pe copii venind entuziasmați de la școală, că le-a fost stârnită curiozitatea acestora. Dar alții au întrebat de ce nu le dăm mai multe teme, de ce nu îi ascultăm la clasă, în modul clasic. Ei își foloseau propriile experiențe de când au trecut prin școală, se raportau la abordarea tradițională. Eu cred că, dacă se va face schimbarea de care vorbeam mai devreme, în modul de predare, va trebui să se facă anumite demersuri și pentru a-i ajuta pe părinți să înțeleagă noul mod în care se face școala, că este mai important ca elevii să descopere singuri modul în care funcționează anumite lucruri, să găsească singuri explicații, pentru ca înțelegerea să fie mai profundă.
Din câte am înțeles că se mai întâmplă în alte țări, la astfel de activități iau parte și părinții, pentru a vedea despre ce este vorba, pentru a vedea pe pielea lor ce înseamnă să faci o investigație, să descoperi tu explicațiile unui fenomen sau să găsești soluțiile unei probleme provocatoare. Noi nu am început încă astfel de practici, dar ne punem problema de a începe niște demersuri în acest sens.
O altă problemă a sistemului educațional din România la această oră este aceea că nu prea mai avem licee, școli profesionale. Știm foarte bine că acesta este un mare dezavantaj, care trebuie corectat cât mai curând. A inițiat CEAE demersuri în acest sens? Dar statul român?
Da, există acest demers cu învățământul profesional și dual, în care firmele se implică direct în felul în care sunt educați elevii în școlile profesionale, inclusiv ceea ce înseamnă partea de dezvoltare curriculară, solicită un număr de locuri la astfel de școli. În felul acesta, școala e într-un contact mai bun cu nevoile de pe piața muncii.
Unde vedem noi că este o problemă – nu poți să te duci și să îi formezi unui copil de 14-15 ani abilități, competențe pe anumite zone, să se descurce pe o linie de producție de un anumit tip, dacă, până în clasa a opta, școala nu i-a dezvoltat abilitățile de bază, dacă școala nu l-a alfabetizat funcțional până atunci.
Și mai este un lucru pentru care acest demers de îmbunătățire a învățământului profesional și dual trebuie dublat de un efort de a le forma copiilor abilitățile de bază. Tu, ca firmă, sprijini pregătirea elevilor pentru anumite meserii. Dar există o dinamică așa de mare în zona economică, încât este posibil ca firma în cauză să nu mai funcționeze peste 5-10 ani, poate domeniul respectiv nu mai merge bine în județul din care sunt elevii. Astfel, școala trebuie să le formeze copiilor și acele abilități pe care ei, apoi, să își construiască specializări de-a lungul vieții active. Potrivit unui studiu, un adult își schimbă, în medie, de 3-4 ori specializarea de-a lungul vieții active. Și atunci, este important să construiești fundația pe care acesta să-și poată construi o altă specializare.
Ce schimbări considerați că sunt imperios necesare la acest moment în sistemul de învățământ românesc?
Cred că scăderea analfabetismului funcțional trebuie să devină un obiectiv strategic. Deși în România rata acestuia este de 42%, iar la nivelul țărilor din Uniunea Europeană este de 20%, Comisia Europeană a pus pe locul doi în rândul priorităților strategice scăderea analfabetismului funcțional. La noi nu apare deloc. Un astfel de obiectiv strategic are putere de tracțiune foarte mare. Este o provocare destul de mare și să stabilești care sunt următorii pași – în primul an, în al doilea an, pentru că, de exemplu, Comisia Europeană face niște recomandări de activități, OECD face, iarăși, niște recomandări. Și atunci, cum distingi tu, ca țară, demersurile pe care să le faci în primul an, în al doilea an? Că sunt zeci de astfel de intervenții pe care le propun diferite organisme internaționale. Atunci este, iar, un alt proces de analiză a stării de lucruri din România, să vezi ce se întâmplă în alte țări. Trebuie să avem capacitatea de a face radiografia sistemului, ce probleme avem, și să intervenim acolo unde sunt problemele sistemice.
De asemenea, avem nevoie de date de o altă calitate, pentru că noi nu găsim date în România, la Institutul Național de Statistică. Este nevoie de niște schimbări mai profunde, nu spectaculoase; dacă nu ai astfel de date, nu ai un teren solid pe care să construiești, după aceea, un plan de acțiune coerent și să știi că, dacă vrei ca, până în 2024, analfabetismul funcțional să scadă până la 35%, există șanse reale să atingi acest obiectiv.
Este foarte important ca, atunci când ne fixăm un obiectiv strategic, să nu ne luăm ca model țări în curs de dezvoltare. Aici este o mare problemă. Nu trebuie să ne axăm doar pe efecte de ordin doi sau trei și să spunem că acestea sunt obiective strategice. Cum este cazul abandonului școlar. Sigur, este o problemă, și ajutoarele financiare, de exemplu, sunt și ele importante, au și ele rolul lor. Cred că abandonul școlar este cauzat de calitatea slabă a predării. Copilului, după ce intră în școală, îi dispare, treptat, curiozitatea de la început. Copiii nu mai văd relevanța a ceea ce învață la școală în viața lor de zi cu zi. Asta conduce la scăderea motivației de a veni la școală, care, mai departe, contribuie la creșterea abandonului școlar. Nu trebuie să luăm doar măsuri colaterale.
Cum vedeți viitorul sistemului educațional din România în următorii 5-10 ani?
Cred că lucrurile încep să se contureze în alt mod. Actorii implicați în sistem (organizații, minister, etc.) încep să gândească lucrurile în modul expus mai sus. Aș putea spune că am început să devin optimist. Tot mai multe persoane conștientizează că trebuie acționat mai în adâncime. Consider că soluția este extinderea acestui mod de abordare didactic, în care elevul să fie actorul care își construiește cunoașterea, nu numai în domeniul științelor exacte, ci și în alte zone curriculare. Ar trebui regândit mecanismul de evaluare a elevilor, să poată fi măsurat gradul în care și-au însușit abilitățile, nu numai memorarea unor informații.
Aici este o mare provocare. Trebuie să fie formați oameni cu expertiză în a construi astfel de teste, oameni care să poată interpreta aceste teste, să le prelucreze, să știe unde să intervină. Apoi trebuie început un proces de pregătire a profesorilor cu privire la acest mod de predare. De asemenea, trebuie să existe expertiză în afara sistemului, astfel încât să poată fi arătate greșelile, derapajele decidenților.
