CONSTANTIN GRIGORE, dirijor: “Muzica ne învață să fim mai buni cu cei din jur, ne face mai responsabili, ne îmbogățește spiritual și cred că ne face mai înțelepți.”

Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, prezintă primul concert din Stagiunea 2016-2017. Acesta va avea loc miercuri, 19 octombrie 2016, de la ora 19.00, la Ateneul Român.

Cea de-a cincea Stagiune Regală începe cu un concert extraordinar al unui duo de succes, prezent pe scenele din România și din străinătate, format din pianiștii Valentin și Roxana Gheorghiu. Concertul va fi dirijat de Constantin Grigore, dirijor principal și membru fondator al Cameratei Regale.

În calitate de parteneri ai acestui eveniment, am avut plăcerea să discutăm cu dirijorul Constantin Grigore despre povestea din spatele Camaretei Regale, despre frumusețea meseriei de dirjor și despre pasiunea pentru muzica de calitate.

În calitate de dirijor principal și fiind unul dintre membrii fondatori ai Cameratei Regale, ce ne puteți dezvălui despre povestea din spatele orchestrei? Cum a început totul?

Totul a început în toamna lui 2009, împreună cu concertmaestrul Radu Chișu, directorul artistic Raluca Ouatu și alți trei colegi, cu foarte mult entuziasm pentru a construi o orchestră tânără, profesionistă, o orchestră care să poată păși pe orice scenă a lumii și care să prezinte în fața publicului muzica clasică la cel mai înalt nivel. Cu siguranță acest nivel se obține cu foarte multă muncă, ceea ce caracterizează orchestra Camerata Regala și implicit pe membrii ei, coroborată cu acest entuziasm, specific unei orchestre de tineret, care s-a păstrat și astăzi.

Cea de-a cincea Stagiune Regală va debuta în 19 octombrie, cu un concert extraordinar pe care îl veți dirija la Ateneul Român. Ce ne puteți spune despre programul concertului?

Programul concertului este unul pe cât de solicitant, complex și aduce în fața publicului grandioasa simfonie nr. 3 de L. van Beethoven – „Eroica”, iar în prima parte o lucrare poate nu atât de cunoscută publicului, însă extrem de frumoasă și care combină diverse influențe ale lui W.A. Mozart, F. Liszt sau chiar M. Ravel, prin inflexiunile de jazz care apar în aceasta – Concertul pentru 2 piane și orchestră de Francisc Poulenc. Suntem onorați să avem invitați doi pianiști de renume internațional, pe maestrul Valentin Gheorghiu și pe Roxana Gheorghiu.

Camerata Regală este formată din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între optsprezece şi treizeci de ani. Putem afirma același lucru și despre public? În ce măsură ați observat că sunt tinerii prezenți la concerte?

Există această dorință de cunoaștere, de nou pentru tineri, întâlnim din ce în ce mai des dorința de a ieși din cotidian și astfel foarte mulți dintre tineri aleg să meargă în sala de concert. Cred că starea interioară pe care ți-o generează muzica clasică este una plină de energie pozitivă și de frumos și astfel publicul tânăr pășește din ce în ce mai des în sala de concerte.

În general, cum apreciați apetența publicului român pentru cunoașterea muzicii culte românești?

Publicul din România este un public frumos, în adevaratul sens al cuvântului, este un public care apreciază muzica cultă și cred că este deschis și la nou. O țară în care o dată la doi ani se desfășoară unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasica, Festivalul Internațional George Enescu, cu siguranță are un public avizat, un public dornic de a cunoaște noi muzici, noi interpretări…

Discutând despre statutul actual al tânărului dirijor în România, care este, în viziunea dumneavoastră, condiția esențială a evoluției în acest context?

Să acumuleze cât mai multe informații, și aici mă refer la partituri; să asiste la repetiții, să cunoască alți dirijori cu experiență, să observe cât mai multe maniere de dirijat și lista ar putea continua… Consider că un dirijor trebuie să acumuleze tot ceea ce poate, și de oriunde poate, în materie de dirijat, pentru a putea ulterior să transmită din cunoștințele sale, prin intermediul muzicii. De asemenea, modul în care își exprimă sentimentele, trăirile, stările sale, într-un cuvânt factorul interior care joacă un rol foarte important în transmiterea mesajului muzical în fața publicului prin intermediul orchestrei pe care o conduce.

Ce simte un dirijor când urcă pe scenă?

Bineînțeles că la început, emoții! Și dirijorii sunt oameni… Dar după câteva secunde, o mare bucurie, pentru ca la sfârșitul concertului să putem vorbi în foarte multe cazuri despre o împlinire…o stare care nu se poate traduce în cuvinte.

Ați făcut cursuri de măiestrie artistică la Varşovia, Berlin şi München. Ce maeștri v-au influențat?

O mare recunoștință o port maestrului Petru Andriesei, primul meu profesor de dirijat, cel care mi-a pus bazele acestei arte. Apoi am studiat în Polonia cu maestrul Marek Pijarowski, un reputat dirijor polonez, ulterior am luat lecții de la maestrul Horia Andreescu, un dirijor pe care eu îl apreciez foarte mult. În perioada petrecută în Germania am avut onoarea să asist la foarte multe repetiții ale Rundfunk-Sinfoniorchester Berlin și Bayrische-Rundfunk. Este un privilegiu să poți vedea modul în care repetă acolo maeștri ai muzicii clasice si aici as incepe cu maestrul Mariss Jansons, Marek Janowski, Bernard Haitink, Paavo Jarvis sau Vasily Petrenko.

Ce le-ați recomanda tinerilor pasionați de muzică, doritori să pornească acum pe acest drum?

Răbdare, foarte multă răbdare și multă muncă! Și să creadă în ceea ce vor să facă. Satisfacțiile pe care le oferă muzica, actul artistic, sunt neprețuite.

Cât de multe sacrificii presupune succesul în dirijat?

Nu le-aș numi sacrificii, poate e prea mult spus. Orice meserie necesită muncă multă, necesită timp, învățare, necesită renunțarea la anumite lucruri în viață…

În ce măsură pasiunea pentru acest tip de artă v-a influențat în planul uman, spiritual și al valorilor dobândite?

O pasiune, dar în același timp, o meserie… este un lucru fără de care nu pot trăi și pe care îl fac întotdeauna cu bucurie și responsabilitate. Mă simt bine pe scenă împreună cu orchestra, iar muzica ne învață să fim mai buni cu cei din jur, ne face mai responsabili, ne îmbogățește spiritual și nu în ultimul rând, cred că ne face mai înțelepți.