Cei 16 ani de activitate dovedesc faptul că Fundația Leaders reprezintă un model pentru educația non-formală din România. Care sunt valorile pe care sunt construite programele marca Leaders?
Vă mulțumim pentru aprecieri și vrem să vă asigurăm că aceste cuvinte înseamnă foarte mult pentru noi, echipa Fundației Leaders. Prin intermediul programelor noastre, noi ne dorim să oferim cele mai bune oportunități de dezvoltare tinerilor prin intermediul cărora ei să își descopere adevăratul potențial și să acționeze ca atare. Valorile pe care noi clădim toate experiențele inedite pentru beneficiarii programelor sunt: încredere, implicare și integritate.
Avem încredere în potențialul tinerilor, avem încredere că vor face schimbări în viețile lor și că vor conduce eficient spre succes echipe de oameni de-a lungul timpului și avem încredere că împreună contribuim la viitorul țării; ca organizație, noi suntem foarte implicați în întregul proces ce ține de organizarea proiectelor și credem că doar implicându-ne fiecare dintre noi, la orice nivel, putem genera schimbarea pe care ne-o dorim. Mai mult decât atât, prin toate activitățile în care ne implicăm, ne dorim să fim un model de integritate pentru absolvenții și partenerii noștri, drept pentru care avem un set de principii etice după care ne ghidăm.
La o cercetare a hărții programelor Leaders observăm acoperirea națională. Așadar, ce aduce contribuie la sustenabilitatea desfășurării proiectelor pe întreg teritoriul României?
Într-adevăr, Fundația Leaders implementează proiecte și programe care au acoperire națională. Iar aici vom enumera câteva exemple de proiecte: desfășurăm anual un proiect pentru liceeni prin intermediul căruia ajungem în aproximativ 20 de orașe, reușim să ajungem și în peste 5 campusuri universitare din țară, iar prin intermediul școlilor de vară recrutăm tineri care provin din diferite colțuri ale țării. Toate acestea sunt posibile datorită unor parteneri responsabili, care aleg să investească în tinerii din România și împreună cu care lucrăm de foarte mulți ani.
Din punct de vedere financiar, sustenabilitatea proiectelor Fundației Leaders este asigurată prin intermediul partenerilor, care aleg să ne susțină anual. Ceea ce îi motivează credem că este legat de confluența celor 3 valori ale noastre și maniera în care ele se îmbină în colaborările pe care le avem: le arătăm rezultatele, îi ținem la curent cu evoluția proiectelor, pot lua oricând doresc contact cu energia participanților și că punem în aplicare ceea ce promitem.
Legat de prezența noastră în atât de multe colțuri ale țării, acest aspect este pus în practică doar cu ajutorul partenerilor noștri, care fac posibil toate propunerile noastre de proiecte.

Concomitent, poate fi observată o plajă largă de programe, acoperind practic toate categoriile de vârstă. Ce părere aveți despre programele de învățare continuă, pot ele potența gradul de pregătire al societății românești?
Programele Fundației Leaders, așa cum arată ele la acest moment, sunt clasificate pe categorii de vârstă: adolescenți, adică segmentul de vârstă 13-18 ani, studenți și absolvenți, 18-25 de ani și antreprenori și tineri profesioniști, până în 35 de ani. Noi dorim să venim în sprijinul tinerilor pe tot parcursul dezvoltării lor personale și profesionale, apărând cu precădere în momente-cheie ale experienței ale lor. De exemplu, cu adolescenții lucrăm mai mult în zona de înțelegere a conceptelor, conștientizarea a locului lor în echipă și oferirea unor modele de dezvoltare, studenților le oferim oportunități concrete de îmbunătățire a abilităților de leadership, comunicare și stabilire a obiectivelor, pe când tinerilor profesioniști și antreprenori, care au deja experiențe în a conduce echipe și au participat în diverse programe de formare, le oferim experiențe inedite care să-i scoată din zona de confort și să înceapă să aplice un model de leadership pe care îl găsesc în interiorul lor.
Maniera în care este gândită această categorisire oferă absolvenților programelor noastre, la orice nivel s-ar afla, opțiunile ca oricând să ia parte la proiectele de pe palierul segmentului de vârsta destinat lor. Vrem să credem că peste ani ei vor reveni în proiectele pe care le implementăm, având parte de o experiență care să îi ajute în acel moment al vieții lor, care îi surprinde cu alte provocări. Practic, oricând în intervalul acesta de vârsta pot lua contact cu programele Leaders, ajuntându-i în carierele lor.
Din acest punct de vedere, considerăm că programele de învățare continuă pot constitui o resursă importantă pentru tineri, contribuind cu noi cărămizi la pregătirea lor, pregătire ale cărei lecții pot fi cu ușurință surprinse în toate ariile în care aceștia activează. Dacă includem aici și premisa că fiecare individ reprezintă un element care determină bunul demers al societății, putem afirma cu tărie că programele de învățare continuă, precum modelul oferit de Leaders, au un impact pozitiv în influențarea gradului de pregătire al sistemului social românesc.

Care este gradul de permeabilitate a sistemul de învățământ românesc față de aceste inițiative?
De-a lungul timpului am putut constata o deschidere din ce în ce mai mare din partea instituțiilor de învățământ cu privire la oferirea unor oportunități de dezvoltare extra-curriculară pentru elevii și studenții lor. Profesorii sunt mult mai deschiși, recomandându-ne, de foarte multe ori chiar ei tineri, care prin intermediul experienței Leaders, vor învăța lucruri care să îi ajute atât în mediul academic, cât și în viața de zi cu zi. Mai mult decât atât, considerăm că prezența noastră, cel puțin în liceele din țară, îi face pe elevi să vadă o noua perspectivă asupra modului în care se pot implica, desfășurând apoi propriile lor proiecte. Ei reușesc cu succes să îi atragă și pe profesorii lor în aceste inițiative, convingându-i să le ofere suport pe parcursul desfășurării lor.
Cât de important considerați că este ca, odată programul încheiat, organizația să mențină o legătură strânsă cu alumnii?
Nu poate intra în discuție importanța menținerii legăturii cu absolvenții proiectelor pe care le desfășurăm. Pentru noi, de pildă, este foarte important acest aspect, mai ales din perspectiva faptului că ne dorim ca beneficiarii programelor noastre să aibă parte de experiențe inedite și să utilizeze toate resursele puse la dispoziție de echipa Leaders. Spre exemplu, ținem legătura cu absolvenții noștri, cei mai mulți dintre ei începând să implementeze proiecte proprii sau au luat decizii radicale în viețile lor după experiența cu noi; ei ne scriu des să ne mulțumească și să ne povestească ce provocări noi întâmpină.
Pentru unele dintre programe desfășurăm activități de tip follow-up, prin intermediul cărora ei râmân în contact cu foștii lor colegi, cunosc membrii comunității Leaders și iau parte la evenimente diverse organizate de noi. O manieră diferită prin care noi ținem legătura cu ei după absolvirea programului se întâmplă cu liceenii, o parte dintre ei devenind mai responsabili prin faptul că inițiază ei proiectele proprii cu sprijinul echipei Leaders. Tot ei au și oportunitatea de a fi recrutați în echipa natională Leaders, cu sprijinul căreia noi implementăm același proiect pentru colegii lor din țară.

Consilierea vocațională este unul dintre cele mai sensibile subiecte în ceea ce privește alegerea unei specializări de studii superioare pentru absolventul român de liceu, în condițiile în care această etapă este aproape inexistentă. Din fericire, programul Leadership Autentic conține o astfel de etapă. Sunteți de părere că de această etapă ar trebui să beneficieze toți elevii din România?
Am avut șansa să identificăm această problemă la nivelul comunităților în care noi activăm în țară, iar acesta a fost un bun punct de pornire pentru a include consilierea vocațională în curricula programului pentru liceeni. Practic, toți adolescenții care trec prin programul Leadership Autentic au parte de consiliere unu la unu cu specialistii Leaders. Rezultatele sunt extraordinare: spre exemplu, 88% dintre cei care au avut parte de astfel de sesiuni ne-au declarat că sesiunea de orientare in cariera din cadrul programului i-a ajutat sa ia decizii importante, iar peste 50% dintre absolvenții care acum au ajuns la facultate ne-au spus că au ales facultatea conform rezultatelor de la sesiunea de orientare în carieră. Despre câtă nevoie de astfel de oportunități au adolescenții, ne-au spus tot absolvenții noștri, în proporție de 97% susținând că elevii din România au nevoie de această componentă în dezvoltarea lor profesională.
În foarte multe dintre situații regăsim problema curentă a elevului / studentului român: potențialul este unul major, însă nu avem planuri de dezvoltare care să le ofere oportunități conforme cu abilitățile lor. Cum reușește Fundația Leaders să rezolve această problemă?
Misiunea Fundației Leaders este legată tocmai de acest aspect, și anume să îi ajute pe acești tineri să își descopere potențialul și să le ofere curajul, energia și deschiderea către oportunități diverse pentru a-și urma visele. Poate că nu ne iese așa cum ne dorim, însă putem afirma cu tărie că cel puțin absolvenții programelor noastre sunt mult mai deschiși către a identifica situații prielnice formării lor și beneficiază de ele din plin. Cum facem asta? Face parte din modelul educațional pe care noi îl practicăm și care, credem, poate fi înțeles foarte bine de cei care aleg să ia parte la inițiativele noastre.