Ce părere aveți despre proiectele de digitizare a învățământului? Ar trebui ca autoritățile abilitate să depună eforturile necesare pentru adaptarea sistemului educațional la tehnologia anului 2016?
Digitizarea este o tendință ireversibilă, care în țările mai avansate tehnologic a pătruns mult mai puternic în sistemele de educație și învățământ. Și acolo căile de adaptare ale sistemelor educaționale sunt diverse și în curs de definire. Dar la noi pașii sunt mici, autoritățile nu au o implicare strategică vizibilă și adaptarea nu pare să fie destul pregătită prin formarea cadrelor didactice pentru a fi capabile să adopte noile tehnologii.
Cât de eficientă este realitatea augmentată pentru procesul educațional? Poate această extensie a realității să conducă la o aprofundare a cunoștințelor prin metode interactive?
În general noile tehnologii sunt și trebuie să fie folosite complementar cu metode clasice. În privința realității augmentate, tehnologiile care o permit sunt în curs de definire chiar ele. Așadar este mai greu de spus acum în ce proporție va fi implicată pe viitor. Unele estimări merg pe ideea unei folosiri intensive, tocmai pentru că ar conduce la o aprofundare a cunoștințelor prin metode interactive, mai apropiate de practică decât de teorie. Entuziasmul multor copii și tineri față de noi gadget-uri de realitate augmentată ar putea fi un argument. Dar cred că ansamblul modificărilor tehnologice dincolo de realitatea augmentată va determina impactul acesteia. Încă nu știm care va fi impactul mult discutatului Internet of Things, de exemplu.
Ce părere aveți despre conceptul de e-governance? Contribuie astfel societatea informațională la înlesnirea cooperării dintre guvernanți și guvernați?
Cred că în general în România au fost utile toate schimbările din infrastructura de guvernare și administrare a statului, cu extensiile de tip agenții, cu impactul în zonele bancare și de business. Pentru că ele au adus o transparență mai mare, posibilitatea unui control mai bun și astfel un management mai apropiat de cel performant din tări mai avansate din aceste puncte de vedere. Salut noile inițiative în zona antreprenorială, în special anunțata lansare a GovITHub. Sper ca astfel de mecanisme noi să ducă la o cooperare mai bună între guvernanți și guvernați.
Statisticile europene privind utilizarea calculatoarelor plasează România mai degrabă spre finalul clasamentelor. Demonstrează acest fapt o inadaptare generală la revoluția digitală?
Cred că aceste statistici relevă un fenomen despre care a început sa se discute pe finalul mileniului trecut, acela numit digital divide, care afirmă că avansul tehnologic rapid produce dezechilibre între zone geografice, categorii sociale și de vârstă. Deși nu am mai auzit în ultimul deceniu pronunțat acest concept, el continuă să existe chiar dacă în țările mai avansate tehnologic poate ca s-a estompat. În acest context, la noi cu siguranță este o discrepanță mare între zone geografice, categorii sociale și de vârstă. Însă în segmentul care contribuie la progres la noi în țară, tinerii și zonele avansate economic, cu siguranță situația este mai bună decât media. Evident că ar fi bună conștientizarea la nivel național, ar fi utile programe reale de creștere a competențelor digitale. Probabil că timpul va mai estompa și el diferențele.
Dată fiind situația anterior menționată, aveți în vedere un program de alfabetizare digitală?
Aș insista în primul rând pe revizuirea programelor deja existente, pe formarea mai bună a formatorilor, care nu este de ajuns sa fie utilizatori ai unor servicii simple oferite de noile tehnologii, ci ar trebui să poată folosi ceea ce contează cu adevărat la noile sisteme de calcul. În alte țări se experimentează inclusiv predarea programării în primele clase pe când noi nici măcar la nivel de liceu nu avem cadre didactice care să cunoască destul de bine metodologii de programare, să înțeleagă rolul gândirii libere și critice în programare. Din câte am putut vedea direct de la studenții de anul I, ei învață mai degrabă rețete, care îi ajută prea puțin în realitate. Cu atât mai mult la nivelul școlilor personalul didactic nu este pregătit îndeajuns. Sunt destule situațiile în care copiii sunt mai alfabetizați digital decât cei care se presupune că ar trebui să îî pregătească în acest sens.
Cum vedeți rolul societății civile în contextul societății informaționale?
Tocmai pentru că urmăresc cu mare atenție societatea civilă aș spune că ar fi foarte util să își concentreze mai multe resurse și energii în acest sens. Vorbim despre o infrastructură, la fel de importantă cum este cea de transport, care însă privește mai îndeaproape oamenii, cum sunt cele din educație și sănătate. Cred că trebuie înțeleasă mai bine importanța strategică a societății informaționale.
Ce ne puteți spune despre vulnerabilitatea societății și a statului ca întreg în fața atacurilor cibernetice, având cunoscut cazul Estoniei din 2007?
Răspunsul se leagă de cel anterior. Este evident că trăim parțial, din ce în ce mai mult, prin intermediul serviciilor oferite de Internet, a serviciilor cibernetice. Pas cu pas marile puteri, nu doar la nivel de stat ci și la nivel de mari companii, organizații cu diverse scopuri politice, economice, religioase au realizat potențialul noii realități și acționează în consecință. Peste Internet ca mediu liber de comunicație se suprapun acum rețele virtuale nu doar tehnologic ci și politice, militare, ideologice. Toate acționând concomitent, cu scopuri diferite, cu mijloace diferite. Aș putea spune că, dacă privim în profunzime descoperim un univers fascinant, cum este și cel natural, doar că parțial conectat cu acesta. Fascinant dar periculos…
Care este viziunea dumneavoastră legată de proiectul ministerial privind manualele digitale? Ce evoluții preconizați o dată cu acest program național? Cât de fezabil este acest program în contextul în care dotarea cabinetelor de informatică din anumite instituții educaționale corespunde mai degrabă anilor 2000?
După cum am spus înainte, cred că inițiativa este bună, dar trebuie completată rapid și competent cu formarea cadrelor didactice pentru a putea folosi cu adevărat potențialul noilor tehnologii. Faptul că și infrastructura de sisteme de calcul este învechită apasă cu atât mai mult asupra personalului didactic. Aș milita pentru dedicarea unor fonduri pentru creșterea bazei materiale a tuturor cabinetelor și laboratoarelor de informatică din țară.
În ceea ce privește raportul dintre mediul real și cel virtual, specialiștii în domeniu realizează o distincție între utilizare și integrare. Sunteți de părere că factorul digital trebuie mai degrabă integrat decât utilizat ca un simplu instrument?
Cu siguranță integrarea este rezultatul final după ce sistemul ajunge să fie folosit la potențial de către un personal pregătit. În tranziția către acest deziderat sunt convins că mai întâi se trece prin etape de simplă utilizare a sistemelor noi. Am văzut asta în sistemul bancar reformat pe finalul anilor `90, în alte sisteme birocratice, în sistemul educațional la diferite niveluri. Așadar, consider că este mai degrabă o chestiune de evoluție dinspre utilizare spre integrare.
Necunoașterea este factorul declanșator pentru respingerea produselor erei digitale. Credeți că este necesară o campanie de conștientizare în acest sens?
Cu siguranță ar fi foarte utilă. Personal, pentru că predau de 20 ani tehnologii legate de Internet, am avut grijă să le și experimentez, activând destul de mult în online, de la grupurile Yahoo de pe finalul anilor `90, trecând prin forumurile anilor 2000 și ajungând acum la Facebook, împotriva căruia rămân, la nivel filosofic, dar pe care îl utilizez intens și relativ productiv. Similar, prin anul 2007 am ținut să am un smartphone cu touchscreen, tastatură (adică foarte avansat în acel moment) cu câțiva ani înaintea pieței din România, ajungând să fiu pregătit ca utilizator, în anul 2010, când am început să predau tehnologii pe acest segment. Asta aș recomanda oricui din sistemul educațional, să facă eforturi pentru a fi la curent cu noile tehnologii, în beneficiul comun personal și pentru elevi/studenți. O campanie de conştientizare ar trebui să îî convingă pe colegii mei de această realitate.
Povestiți-ne despre inițiativele desfășurate de dumneavoastră în cadrul Universității Politehnica din București în domeniul digital. Care considerați că sunt cele mai importante parteneriate în acest sens?
Majoritatea inițiativelor mele relevante privesc activități extra-curriculare. Am început în anii 2010-2012 cu cursuri de dezvoltare a aplicațiilor mobile, sprijinite de Nokia, continuate în 2014-2016 cu unele sprijinite de Samsung. Din anul 2012 am co-organizat cu o echipă din Liga Studenților Electroniști o serie de workshop-uri și conferințe de orientare în carieră, care au condus din 2014 la crearea unei platforme online de intermediere a oportunităților pentru studenți, CareerTeam.eu.
Am coorganizat concursuri de idei și aplicații, mai întâi în 2011 cu Nokia, apoi din 2014, cu o echipă din colegi și de studenți din Liga Studenților Electroniști, concursul pentru elevi și studenți MobilPRO – Inovare și Mobilitate, devenit internațional din acest an. Din 2015 am fost cooptat în echipa de coordonare a marelui concurs internațional de robotică, Robochallenge. Pe lângă aceste activități particip la multe evenimente din domeniul IT&C la care merg insoțit de studenți. O parte dintre acestea sunt dedicate zonei de antreprenoriat, către care îi îndrum pe studenții mei. În acest an am avut bucuria să văd căteva startup-uri viabile create de ei și să fiu cooptat consultant senior pro bono de unele dintre ele.
Care sunt proiectele dumneavoastră pe termen mediu și lung?
Odată cu noua poziție – de Director al Departamentului de Telecomunicații din Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, din Universitatea POLITEHNICA București – pe care o dețin de la jumătatea lunii mai 2016, am fost nevoit să regândesc o parte dintre proiecte. Pe termen scurt sunt implicat în tranziția conducerii departamentului. Dar pe termen mediu am deja în stadiu de analiză sau chiar pilot câteva proiecte (de cercetare, de dezvoltare organizațională, de dezvoltare a resursei umane) care îi privesc în primul rând pe colegii de departament.
Nu neglijez nici proiectele extra-curriculare: încerc să fiu aproape de un nou proiect realizat în colaborare cu colegi și cu studenți din Liga Studenților Electroniști, un hackaton pe care il preconizăm organizat la finalul lunii noiembrie 2016. Pe termen lung sper ca ansamblul acestor proiecte și inițiative să ajute la obiectivul strategic de adaptare a cadrelor didactice şi activităţilor desfăşurate în Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, în special în Departamentul de Telecomunicații, la noile tehnologii şi la marile oportunităţi şi provocări din domeniul pieţei muncii.
