ANDREI CIOPEC, actor: ”În fiecare om pasionat de film cu care vorbesc simt o pulsație, o mare dorință de a vedea ceva bun și de la noi. Ca și la fotbal, oamenii chiar vor să avem o echipă bună.”

Cum vedeți cinematografia românească în anul 2016? Cum percepeți tradiția cinematografică post-decembristă în raport cu creațiile din perioada socialistă?

2016…..Potențial tehnic și uman enorm neexploatat…..actori, regizori, operatori, scenariști care dau jumătăți de măsură. Răzleț, proiecte inspirate și inspiraționale. Post-decembrismul…..s-a văzut doar libertatea nu și responsabilitatea…..că sunt vremuri noi? Înțelegem asta. Cui zice că nu mai sunt filmele de altă dată i se dă peste nas că vremurile s-au schimbat. Vremurile se schimbă, modurile de manifestare se schimbă, dar esența este aceeași. Prea puține proiecte care efectiv să facă omul mai bun.

Sunt creațiile cinematografice autohtone suficient de difuzate de televiziunile și instituțiile de profil?

Nu, categoric nu.

Cum caracterizați apetența publicului din România pentru filme? Există anumite atitudini stereotipe?

Publicul este însetat după producții românești bune. În fiecare om pasionat de film cu care vorbesc simt o pulsație, o mare dorință de a vedea ceva bun și de la noi. Ca și la fotbal, oamenii chiar vor să avem o echipa bună. Ca stereotipie nu pot să nu sesizez un spirit poate puțin cam critic vis-a-vis de oricine „încearcă să scoată capul”

Susține statul român cinematografia, având ca repere finanțarea și infrastructura de specialitate?

Nu sunt specialist în treburile astea. Treaba mea este să joc dar, din câte simt pe pielea mea ca actor, susținerea din partea statului este nu mică, ci inexistentă.

Care este condiția actorului în 2016?  Cum caracterizați rolul acestuia în societatea românească?

Cum spunea Dostoievski, frumosul va salva lumea. Arta este frumosul și atunci actoria este parte din asta. Nu pot să nu văd faptul că majoritatea dintre noi, dintre actori, dintre cei care ar trebui să oglindim societatea am ajuns mai cufundați în ea decât ceilalți oameni. Tentațiile sunt multe, consumerismul pune stăpânire pe toți, tehnica folosită dincolo de utilitate omoară omul din noi și dă naștere unui spirit de turmă în care totuși fiecare se vede ca fiind un individ dar, din păcate, nu și o persoană. Mulți dintre noi ne vindem și facem nimicuri doar să supraviețuim. Din cauza deschiderii la public a unor lucruri prozaice, lucrurile care cu adevărat înseamnă ceva sunt luate peste picior și se cred învechite.

Condiția actorului în 2016…ori martir ori paiață. Ca problematici…..cred că regizorii, directorii de casting și producătorii acordă foarte puțin timp în a cerceta piața actorilor. Sunt câțiva, îi știu, îi număr pe degete care chiar merg la spectacole de licență, de dizertație, la gale, dar sunt prea puțini. Actori suntem mulți. Ar trebui un sindicat. Toate castingurile ar trebui să fie publice și deschise.

Sunt foarte multe castinguri interne și vorbesc aici nu din postura unui actor care se plânge, nu, Doamne ferește, chiar am proiecte și sunt chemat la multe probe dar mă gândesc la o mare masă de colegi care nu aud niciodată nimic. E păcat. Sunt foarte mulți buni. Avem probleme cu contractele care atât la reclame cât și la filme stipulează plata actorilor la perioade exagerat de depărtate de data semnării contractelor, ajungând până la 90 de zile. Nu mi se pare normal. Eu prestez un serviciu dincolo de actul artistic. Îl prestez acum, acum ar trebui să iau banii. Când cumpăr paine nu pot spune la magazin că aduc banii peste 90 de zile.

Mulți ajung să nu ia banii la timp (personal am avut și noroc să îi iau mai devreme datorită bunăvoinței unor producători). Multora le este rușine să își ceară banii care și așa de cele mai multe ori sunt puțini……Am prieteni care lucrează ca actori în Europa, iar când este vorba de reclame intră în joc sume (și nu exagerez) de 30-40 de ori mai mari decât ajung la actorii din România. Și banii se scurg pe drum până la actor. Și noi facem compromisuri.

De multe ori ajung la castinguri unde văd sute de actori intrând câte 5-6 buluc, lucru care îți dă senzația de aprozar…..nu ai cum să îți dai seama de capacitățile unui actor într-un minut în timp ce mai sunt si alții pe lângă. Sunt mulți directori de casting care nu au „fler”, care nu „citesc” actorul. Cred că este și vina noastră. Alte lucruri care sunt chiar de bun simț se reflectă în faptul că de multe ori afli că nu ai luat castingul numai când auzi pe un coleg ca lucrează la proiectul respectiv……multi nu te anunță…..ai dat proba, nu ai luat-o dar tu încă mai astepți, în speranța că mai plătești o chirie, două cu banii de pe proiect… Așadar, imaginea clasică a actorului care așteaptă lângă telefon este clasică.

Ce problematici semnalați în ceea ce privește cinematografia românească? Care sunt principalele obstacole care duc la întârzieri în apariția unui film?

Din păcate știu că sunt dar nu știu care, nu ține de competența mea.

Teatrul este considerat ca fiind o ”tribună” de educare a publicului încă din secolul al XIX-lea. Discutăm despre un raționament similar în ceea ce privește cinematografia?

Cred cu tărie că sunt filme și că pot fi facute filme care  o dată văzute, pot  să modifice omul și să-l schimbe în bine. E nevoie de echipe bine ancorate, de echipe unde fiecare membru să aibă același scop cu toți ceilalți: a face lumea mai bună. Doar când trag toți caii în aceeași direcție iese treabă bună. Când unul face treabă pentru bani, unul să-l vadă mama, unul că altceva nu poate să facă, nu mai iese o treabă omogenă. Filmul zboară dar are multe goluri de aer. Aceste goluri nu pot fi umplute decât prin  omogenitatea scopului……cred……

Ce ne puteți spune despre proiectele cele mai consistente la care ați participat / pe care le-ați desfășurat?

Am lucrat la multe proiecte, mai ales pe partea de film. Dintre toate filmele de lungmetraj în care am jucat, filmul Câini, regizat de Bogdan Mirică mi-a plăcut cel mai mult atât ca scenariu, cât și ca produs finit, deși rolul pe care l-am interpretat nu este foarte consistent și nici cel mai plăcut mie. La partea de scurtmetraje îmi place ca produs final O noapte în Tokoriki, un scurtmetraj  regizat de Roxana Stroe, film foarte premiat atât în țară cât și în străinătate. Nici acolo nu pot să zic că am avut partitura favorită, însă cu toții am dat naștere unei lumi foarte pestrițe. Din scurtmetraje mi-a rămas la inimă personajul Dubla pe care l-am interpretat in filmul Te mai uiți și la om regizat de Ana Comanescu.

Un loc deosebit în ierarhia personajelor interpretate de mine îl ocupă rolul fiului in filmul August prea devreme, un film regizat de Alex Mihai, un film de suflet, un film în care mi s-a acordat încredere să joc ceva ce nu toți regizorii mă văd capabil să joc. Din puțina activitate în seriale îmi place enorm rolul lui Vanea pe care l-am interpretat și am înțeles că îl voi mai interpreta în Atletico Textila, un rol care mă ține într-o permanentă stare de cautare, stare care este soră cu creativitatea. Nu îmi place deloc să fac reclame, mi se pare o ipocrizie dar le fac pentru bani.

E ipocrizie mai ales când știi că produsul și calitatea lui sunt supralicitate prin reclamă sunt si oameni care ridică reclamele la stadiul de artă……prea puțini.

Cireașa de pe tort din puținii ani în care am activat ca actor este personajul Dimitri Karamazov din spectacolul de teatru Frații Karamazov, spectacol regizat de Bogdana Darie care a și scris dramatizarea. Nu cred că va exista un rol care să mă facă să pun acest spectacol pe locul al II-lea. Cel mai mult mi-a plăcut să lucrez cu Vlad Ivanov cu care am avut ocazia să am scena atât în filmul Câini cât și în filmul Un pas în urma serafimilor regizat de Daniel Sandu și produs de Ada Solomon. Este și actorul de la care am învățat cel mai mult la filmare.

Ce planuri aveți în vedere în ceea ce privește dezvoltarea dumneavoastră profesională pe termen mediu și lung?

Nu știu. Știu atât: că dacă eu voi reuși să fiu mai bun ca om asta se va vedea în orice act creator la care iau parte. Aș vrea să lucrez cu domnul profesor Florin Zamfirescu dintre actorii din țară iar marele vis ca actor a fost, este,  și va fi să joc cu Pacino.

Care este sursa dumneavoastră de inspirație? De unde extrageți energie necesară pentru interpretarea unui rol?

Cred că mă pot defini ca fiind, pe lânga altele, și un burete care absoarbe mult din exterior. Am calătorit mult, am avut parte de multe întâmplări de toate felurile, am cunoscut multe tipologii umane, am trăit în multe medii și toate lucrurile astea s-au sedimentat și fac parte din mine, fiecare lucru în sertărașul lui. Când e nevoie, iese singur de acolo. Pe lângă aceste lucruri puțin mai concrete îmi place să mă rog și rugăciunea mai adaugă ceva peste muncă, nu știu ce.

Cum arată o zi din viața actorului Andrei Ciopec? Există vreun ”ritual creator” pentru forma de artă pe care o practicați?

Nicio zi nu seamănă cu alta. Elementul comun din majoritatea zilelor din viata mea este Alioșa, labradorul meu.

Care sunt sfaturile pe care le oferiți unui tânăr actor în formare? Există anumite puncte de care trebuie să rămână perpetuu ”ancorat”?

Fiecare cu drumul lui. Să lucreze în Adevăr pentru Adevăr cu Adevăr.