Care sunt direcțiile de discuție pentru summit-ul de la Varșovia? Care sunt principalele problematici pe care alianța le va dezbate în cadrul reuniunii la nivel înalt din capitala Poloniei?
Punctele aflate pe agenda Summit-ului de la Varșovia sunt deduse din subiectele preocupante pentru statele membre în actualul context geostrategic care complică apărarea și securitatea colectivă: Ucraina, Rusia, rolul NATO în Europa de Est, NATO și amenințările sudice, viitorul parteneriatelor Alianței, extinderea NATO și viitorul amenințării nucleare.
Cum vedeți relația dintre Organizațita Tratului Altanticului de Nord și Federația Rusă după anexarea Crimeei? Cum a schimbat acest act de agresiune la adresa Dreptului Internațional relația dintre alianță și Kremlin?
Anexarea Crimeei de către Moscova are o importanță episodică și nu se poate spune că NATO nu se așteaptă la orice fel de acțiune a Rusiei care aduce acesteia câștiguri în confruntarea strategică cu Occidentul. Episodul Crimeea a survenit după o tensionare fără precedent a raporturilor Rusiei cu Ucraina, care duseseră deja relațiile NATO-Rusia într-o zona critică.
Pe ce fundament se bazează acțiunile subersive ale Moscovei împotriva statelor ce alcătuiesc flancul estic al NATO?
Relațiile potențial ostile ale Rusiei față de flancul estic al Alianței au la origine protestele Moscovei față de proiectul extinderii NATO spre Est datând de la începutul anilor `90. Deci, înainte de extindere, Rusia își structurase platforma în raport cu ceea ce planificatorii săi strategici au numit „apropierea periculoasă a amenințării militare occidentale de granițele rusești”.
Faptul că Rusia nu a atentat niciodată la integritatea teritorială a unui stat membru NATO este reprezentativ pentru alianță. Demonstrează acest fapt lipsa de fundament a amenințărilor venite dinspre Moscova, cu atât mai mult cu cât statul rus este slăbit de pe urma embargo-urilor post Acordul de la Minsk?
În analiza geostrategică lucrul cel mai periculos este să emiți și să te ghidezi după ipoteze greșite. Cu Rusia în primul rând…Rusia nu a amenințat niciodată fără fundament pe plan internațional, chiar dacă nu a acționat în sensul declarațiilor.
Care este relația dintre NATO și Ucraina? Poate o colaborare mai apropiată cu aliații să readuce stabilitatea statului ucrainean?
Aș privi cu maximă prudență perspectiva ca Ucraina să fie primită în NATO în actuala configurație strategică. Pentru a fi admisă trebuie ea însăși să îndeplinească criterii solide, să se transforme pe multiple planuri, să treacă printr-un screening așa cum au trecut si state ca România. În etapele precedente de extindere a Alianței mai exista un principiu de referință, anume că, prin admiterea unui stat, NATO să nu „importe” insecuritate pentru aliați. De fapt, acesta va fi un aspect de referință în discuțiile de la Varșovia.
Este luată în considerare o extindere a NATO spre statele din fosta Iugoslavie, respectiv din Caucaz, după modelul Croația și Muntenegru?
Și extinderea pe mai departe este tot o temă sensibilă pe agenda de la Varșovia. Pe fond, sunt autori care cheamă la o reflecție, respectiv dacă va fi suficient pe viitor ca noii membri să fie doar loiali, ori ar trebui să fie puternici și loiali.
Statul de drept este contestat în fostele statele sovietice precum Belarus sau Azerbaidjan. Poate conduce aderarea la NATO la o consolidare a regimului democratic, după modelul democratizării Portugaliei lui Antonio Salazar?
Sunt convins că și în Belarus sau Azerbaidjan se vorbește de stat democratic, dar după propria ideologie. Aici problema este iar una de procedură. Un stat nu este primit în NATO pentru ca apoi să se democratizeze, ci invers. Nici Portugalia și nici Spania nu au fost primite în Alianță pentru a fi ajutate să se democratizeze…În plus, ultimele două state veneau din propriul sistem occidental, care deraiase spre dictatură, ceea ce era un accident istoric. Stalin și Hitler au fost ambii dictatori, dar aparțineau de sisteme politico-statale în coliziune.
Putem discuta despre un potențial efect asupra NATO al BREXIT, gândindu-ne la eventual sentimente anti-britanice sau la o răcire a relațiilor cu statele comunitare?
Mă tem că nu, oricum nu semnificativ. Să nu uităm că BREXIT s-a produs în UE și nu în NATO, că scopurile și criteriile membrilor în cele două organizații sunt diferite. BREXIT a fost o opțiune a populației și nu trebuie privită ca o „trădare”. În rest, orice consecințe atitudinale pot exista față de britanici.
Care sunt strategiile NATO pentru combaterea terorismului? Ce proiecte există în direcția demantelării structurilor autoproclamatului Stat Islamic?
Cât timp statele aliate percep terorismul drept principala amenințare contemporană la adresa cetățenilor lor, NATO are obligația de a prelua această percepție, de a o situa în spectrul amenințărilor de securitate, de a-i evalua perspectivele și a identifica cele mai potrivite acțiuni de răspuns. Planificatorii strategici ai NATO se ocupă intens de această problemă.
Cum caracterizați evoluțiile României în cadrul NATO? Cum au influențat acești 12 ani politica externă a decidenților politici de la București?
România a avut o prestație lăudabilă în NATO. Noi am arătat că nu suntem numai loiali aliaților noștri, ci și contributori la securitatea colectivă. România nu este numai un actor regional de primă mărime pe Balcanii de Vest sau zona Mării Negre, ci un actor răsplătit „cu laude” în teatrele de operațiuni „out of the area”. În aceste condiții, este evident că politica externă a României a fost și rămâne una armonizată cu obligațiile asumate de statul român, atât în privința NATO cât și față de UE.
Care considerați că sunt principalele provocări pentru alianță în 2016?
Principalele provocări pentru Alianță pentru 2016 și nu numai, se regăsesc în agenda Summit-ului de la Varșovia, sintetizate mai devreme.
Care este stadiul actual al cooperării dintre NATO și ONU, respectiv UE și OSCE?
A nu se uita că OSCE nu funcționează în baza unui acord interstatal, deci nu angajează guvernele implicate. Dar în raport cu alte organizații internaționale cum este ONU sau UE, lucrurile trebuie nuanțate. Aici nu există dedublare de acțiune, ci cooperare acolo unde este necesar. Trebuie înțeles că agendele Consiliilor la NATO și UE sunt diferite și sunt legate de răspunderile fiecărei structuri. La fel si in cazul Consiliului de Securitate ONU.
În același mod se petrec lucrurile cu deciziile statelor membre. Nu înseamnă că șeful unui stat care este membru ONU, NATO și UE face declarații contradictorii pe un anumit subiect în funcție de scaunul pe care se așază. De exemplu, terorismul este tratat cu nuanțe specifice în Adunarea Generală, la cartierul General, sau Consiliu, dar poziția de principiu a statului în cauză este păstrată și reflectă interesul național propriu.
