Cât de relevante sunt organizațiile de tineret din România pentru implicarea civică?
În primul ar trebui să ne gândim ce înseamnă implicare civică, și cred că este mai mult decât orice o stare de spirit, o atitudine, un mod de a gândi și de a te raporta la stat, dar mai ales la rolul tău ca cetățean. Din această perspectivă, orice te ajută să îți cultivi acest simț, fie că este un proiect, o organizație sau un eveniment, reprezintă o alegere la fel de bună de a te implica. Spun acest lucru pentru că aș vrea să înțelegem mai des că există șanse pentru toți de a găsi o cale de valoare, cu sens, de a avea un cuvânt de spus în viitorul țării.
Acestea fiind spuse, organizațiile de tineret oferă o platformă foarte bună de exprimare și implicare și pot fi un prim pas important pentru orice adolescent sau tânăr de a-și cunoaște societatea, a se descoperi pe sine și a se dezvolta. Multe dintre organizațiile de tineret din România au o activitate dinamică și desfășoară proiecte relevante pentru problematica de tineret, așadar este esențial să ne informăm și mai ales să alegem o cauză la care ținem pentru a acționa. Și să fim gata pentru multe lecții pe care le vom învăța din încercarea de a transforma comunitatea prin forțe proprii.
Consideri că oportunitățile adresate tinerilor sunt cunoscute pe deplin în România?
Aș îndrăzni să spun că nu este vorba neapărat despre o problemă de cunoaștere, ci despre o problemă de perspectivă. Trăim într-o lume a informației, este un clișeu ceea ce spun: suntem înconjurați de date, atât de multe încât nu existența lor este problema, ci filtrarea lor; în plus, ca cetățeni ai țării, europeni, digitalizați și digitali, beneficiem de o multitudine de oportunități. Deci nu putem spune că informația sau oportunitățile nu există; ce cred însă că nu există este o atitudine proactivă constantă de a le găsi, accesa, da mai departe, crea. Și am o poveste aici.
În luna noiembrie 2015, împreună cu Fundația Tineri pentru Tineri, am realizat o campanie națională intitulată ”Vocea Tinerilor”. Ne doream să aducem mai aproape de tineri Agenda 2030 a ONU, dar și să aflăm soluțiile lor pentru o lume mai bună în 15 ani. Una din revelațiile campaniei a fost faptul că tinerii foloseau diateza pasivă pentru a vorbi despre schimbări pozitive: ”să se facă”, ”e nevoie”, ”să existe”, „să se asigure”, fără a proiecta acțiunile asupra cuiva, a cere responsabilitate pentru ele sau a internaliza că viitorul și-l creează în fiecare zi.
Cred că abordarea asta pasivă se reflectă și asupra problemei legate de cunoaștere pe care ai ridicat-o tu. Sigur, educația asigură un prim nivel poate de informare, dar cunoașterea, accesarea oportunităților, și implicarea țin în final de o atitudine proactivă: cauți, încerci, construiești, modifici, creezi, dai mai departe și celorlalți, vii cu soluții. În definitiv, înțelegi că viitorul ți-l construiești în fiecare zi, prin orice acțiune a ta.
De aceea și motto-ul campaniei a fost „Viitorul ne aparține!”, și cred că transformarea diatezei pasive în cea activă (”Ce pot face eu?”, ”Ce pot ajuta eu să existe?”, „Ce schimbare pot aduce eu?”) este una dintre schimbările de mentalitate ce pot impacta fundamental România. E fantastic câte lucruri devin realizabile privind din această perspectivă.
Probabil motivul acesta al proactivității va fi recurent de-a lungul interviului, dar cred că de la înțelegerea că noi ne facem destinul pornește totul.
Ce părere ai despre posibilitatea introducerii culturii politice în curricula școlară, în contextul în care votul reprezintă totodată vor și responsabilitate?
Mi se pare o inițiativă pe cât de minunată, pe atât de necesară, însă nu știu încă dacă formalizarea este singura soluție. Așa cum discutam și despre implicare civică mai devreme, cultura politică ține foarte mult de atitudine și de modul în care ne raportăm la societate: care ne sunt drepturile și îndatoririle, care este rolul nostru în societate, ce face statul și cum putem face noi ca lucrurile să meargă mai bine.
A introduce o astfel de materie în curriculă implică o construcție de sistem, schimbare de perspectivă în multe alte domenii, și mai ales renunțarea la jumătăți de măsură – adolescenții informați devin într-adevăr cetățeni activi atunci când cresc, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, informația trebuie să fie nepărtinitoare, solidă, precisă. Așa că este posibil ca rezultatul pe care ni-l dorim cu toții să se nască întâi din afara sistemului, în mod informal și alternativ, prin inițiative diverse, și mai apoi această înțelegere să pună presiune din exterior către interior.
Și aș vrea să subliniez aici că atunci când discutăm despre cultură politică, votul este cumva doar modul imediat de a măsura rezultatele și nu cel mai potrivit. De fapt, esența și rezultatul real al unui astfel de curs s-ar vedea în creșterea numărului de oameni care se duc la consultări locale, în creșterea numărului de întâlniri cu decidenții, etc. Ce vreau să spun este că schimbările pozitive, de ordin politic sau nu, se întâmplă între ieșirile la vot, iar 10 minute la fiecare 4 ani nu sunt suficiente pentru a face societatea în care trăiești să arate așa cum îți dorești. Avem nevoie de acțiune continuă, și cred că asta e cea mai importantă lecție pe care ar trebui să o învățăm de la cultură politică, cu atât mai mult cu cât nu sunt singură că avem cum să navigăm lumea de astăzi fără a o înțelege la nivel de procese politice.
În condițiile în care integrarea europeană este un proces exhaustiv, consideri că tinerii trebuie să fie încurajați în înțelegerea identității europene în deplinătatea conceptului?
Acum, răspunsul meu va fi părtinitor, pentru că studiind Relații Internaționale și Studii Europene, înțelegerea contextului global și a mediului în care trăim mi se pare fundamentală. Dar am argumente.
Tu m-ai întrebat despre identitate europeană, dar cred că ar trebui adăugată aici înțelegerea de bază a funcționării Uniunii Europene cu totul, pentru că ambele sunt elemente ale aceleiași idei: ce înseamnă să fii european. Înțelegând structura Uniunii Europene, putem înțelege și ce este Garanția pentru Tineri, spre exemplu, și ce ne poate aduce; ce sunt fondurile europene și cum pot fi accesate; de ce avem nevoie doar de buletin pentru a merge în Germania în vacanță – toate sunt lucruri care ne afectează direct, despre care auzim în viața de zi cu zi, și care se pot transforma din informații în oportunități.
Și mult mai important, putem combate dezinformarea de genul ”S-a decis la Bruxelles” sau ”Bruxelles-ul comandă” sau alte perspective care ne fac rău nouă, pentru că ne absolvă de responsabilitatea reală pe care o avem, aceea de a ne determina politica și viitorul. Pentru că și noi suntem parte din decizia de la Bruxelles, nu „se decide”, ci și noi ”decidem”.
Complementar, și poate și mai important având în vedere provocările prin care UE trece, de la criza refugiaților până la atacuri teroriste, vine partea de identitate de care m-ai întrebat tu. Și aici cred că a înțelege identitatea europeană înseamnă a înțelege că suntem mult mai asemănători decât credem, dar încă fascinant de diferiți; că ne lovim de aceleași probleme și că soluțiile nu pot fi decât comune; că granițele și zidurile nu ajută, și că singura soluție este colaborarea. Cred că asta ar fi ideea esențială, colaborarea.
În momentul acesta, atunci când mulți pun sub semnul întrebării ceea ce reprezintă UE, trebuie să rămânem împreună, nu să ne îndepărtăm, și pentru că soluțiile nu mai sunt naționale, rezidă în internațional. Colaborând, am călca pe urmele celor care au creat Uniunea și le-am onora viziunea – și atunci ar fi fost mai ușor ca animozități vechi de secole să prevaleze, dar în schimb oameni iluminați au ales să le lase deoparte pentru ceva mai mare și mai important. Poate și noi vom putea face asta acum.
Mi-a plăcut mereu să spun că pe pașaportul nostru scrie întâi Uniunea Europeană și apoi România. Poate că înțelegând atât identitatea, cât și construcția europeană, putem integra mai bine semnificația acelor rânduri și unde ar trebui să le ducem.
Având în vedere problema integrării tinerilor pe piața muncii după absolvire, ce strategie iei în considerare pentru diminuare discrepanțelor din practic și teoretic?
Ți-am povestit despre campania ”Vocea Tinerilor” pe care am derulat-o în noiembrie 2015. Atunci, unul dintre subiectele recurente și cel mai intens dezbătute a fost, desigur, educația, iar tinerii cu care am stat de vorbă au menționat de multe ori această problemă pe care o ridici și tu, de coordonare între sistemul educațional și piața muncii. Așa că în răspunsul meu mă voi baza foarte mult pe ce ne-au spus ei, deși sunt sigură că mulți vor rezona cu problemele ridicate și soluțiile propuse.
Concret, tinerii cu care am vorbit au atacat problema din mai multe unghiuri, referindu-se atât la necesitatea de dezvoltare de soft skills în cadrul școlii (gândire critică, public speaking, dezbateri), cât și la aducerea la zi a curriculei (cu materii ca educație pentru sănătate, educație politică) și extinderea parteneriatelor cu mediul privat și ONG-uri. Au menționat de asemenea nevoia de consiliere în carieră și cursuri de dezvoltare personală, învățământ care să ofere opțiuni reale și dincolo de mediul teoretic prin revigorarea sau regândirea sistemelor vocaționale și tehnologice, dar și nevoia de a acumula experiență înainte de a ajunge pe piața muncii, cel mai util prin parteneriate public- privat, facilitate de instituția de învățământ.
Toate aceste idei și multe altele sunt cuprinse în Raportul campaniei ”Vocea Tinerilor”, care momentan este în ultimele faze de editare. Este un document care inițial era gândit ca o centralizare de date, dar care s-a transformat cu timpul într-o radiografie a societății românești din perspectiva tinerilor. Ce e însă special este că tot aceștia au venit cu soluții pentru problemele existente, și cred că documentul este o resursă de valoare pentru oricine vrea să înceapă o acțiune cu impact acolo unde trăiește.
Luând în considerare implicațiile tot mai profunde ale activităților extra-curriculare, cum crezi că ar trebuie să intervină organizațiile abilitate pentru stimularea de bune practici?
Cred că și aici e valabilă ideea de mai sus, în care cel puțin pentru următoarea perioadă, nu știu cât e neapărat vorba de formalizare, ci mai degrabă despre o organizare mai bună și deschidere la noutate. Aș zice că baza trebuie să fie solidă înainte de a construi orice. Pe de o parte, cred că înseamnă o deschidere mai mare din partea școlilor, liceelor și dezvoltarea de inițiative individuale; pe de alta, înseamnă și o mai bună organizare, financiară și la nivel de politici, pentru sectorul guvernamental, iar aceasta din urmă în general are loc numai după ce se văd rezultate benefice. Cred că e minimul necesar pentru ca parteneriatele cu mediul ONG și privat să poată avea efectele scontate.
Numai deunăzi citeam despre o școală din Sectorul 2 parcă, unde directoarea a ales să facă lucrurile altfel, să implice ONG-uri, să deschidă curricula și pentru alte activități. Nu numai că funcționează, dar școala a ajuns un exemplu și probabil se apropie de cum ne-am imagina că arată o instituție de învățământ a prezentului. Ține de inițiativă la început, dar cu certitudine, se poate.
Consideri că o cunoaștere insuficientă a problematicilor societale este un fenomen creator de radicalizare, xenofobie, incluzând aici aderarea la organizații xenofobe sau îndreptate împotriva minorităților?
În mod cert necunoașterea este o cauză. Nu este singura, dar clar frica de necunoscut sau necunoscuți naște o reacție de apărare. Exemplul cel mai facil este desigur criza refugiaților. Din păcate, în discursul public, am observat de multe ori fie o ostilitate fantastică și nemotivată, fie un argument emoțional, care deși corect în esență, pune în față emoțiile și moralitatea (pe care nimeni nu le contestă) în detrimentul unor soluții concrete. Deci la întrebarea ta, legată de cunoaștere, aș adăuga și ideea unei abordări moderate, sau critice, asupra provocărilor cu care ne confruntăm. Informații corecte, argumente logice, și o dispoziție mai mare a noastră, a tuturor, pentru analiză. Cred că o astfel de viziune moderată poate mișca foarte multe lucruri.
Asistăm astăzi la o tot mai evidentă agitație socială pe fundamentele diversității religioase. Consideri că tinerii, prin cultivarea unui respect pentru alteritate, pot încheia acest capitol al naționalismului de tip exacerbat?
În mod cert este un punct de plecare. Am revenit recent de la European Youth Event 2016, o conferință organizată de Parlamentul European, în care aproximativ 7000 de tineri au discutat despre problemele cu care se confruntă Europa și au încercat să găsească soluții pentru ele. Ce mi s-a părut interesant a fost faptul că înțelegerea diversității religioase a fost foarte sus pe lista priorităților, mulți tineri considerând că actualul cadru în învățământ nu oferă șansa de a ne explora diferențele și a ne înțelege unul pe celălalt.
Un exemplu a fost că în multe țări din Europa, tinerii studiază religia pe care o au, și nu au opțiunea de a studia spre exemplu iudaismul, chiar dacă ei sunt musulmani. Și problema nu este numai la școală, este în societate cu totul, și singura cale de soluționare este o deschidere mai mare pentru a ne înțelege diferențele, numai așa putem trăi împreună.
Diferențele religioase nu sunt însă singura cauză a naționalismului exacerbat, și aici intervine teama de care discutam mai devreme, care tot prin cunoaștere, lărgirea perspectivei noastre despre lume și integrare a diversității poate fi alungată. Diferențele sunt temute numai atunci când nu sunt înțelese.
Atingând dimensiunea internațională, care sunt direcțiile de dezvoltare al Organizației Națiunilor Unite în domeniul politicilor de tineret?
Mă bucur că mă întrebi de ONU, pentru că în ultima vreme, organizația a fost foarte activă pe problematica de tineret. În anul 2012, atunci când Ban Ki-moon și-a înaintat planul pe 5 ani din cadrul mandatului, tinerii au fost menționați ca fiind una dintre prioritățile sale. Tot atunci a fost ales și primul UN Youth Envoy, Ahmad Alhendawi, care are rolul de a cataliza eforturile în domeniul de tineret și de a armoniza legătura ONU – tineri. Setez acest cadru tocmai pentru a înțelege că tinerii au urcat pe lista priorităților ONU, și deși poate greu observabil la acest nivel ultra-oficial, deschiderea către aceștia a crescut.
M-ai întrebat de direcții, și pentru cei interesați, ele sunt clar definite în WPAY (World Programme of Action for Youth) și în UN Youth SWAP (System Wide Action Plan), însă în prezent, principala dimensiune în cadrul problematicii de tineret la ONU este dată de Agenda 2030. Numită și Agenda pentru Dezvoltare Sustenabilă a ONU și adoptată în septembrie 2015, ea practic creează un plan de acțiune pentru următorii 15 ani pentru planetă și are 17 obiective de urmărit pentru a ne măsura eforturile.
Tinerii nu au un obiectiv al lor, dar au o serie de indicatori care îi privesc, iar direcțiile prioritare ONU pentru noi se referă la angajabilitate, implicare civică, pace și securitate și promovarea politicilor de tineret. Tinerii sunt însă considerați beneficiarii Agendei 2030. De ce? Adaugă 15 ani la vârsta ta și vei vedea că în 2030, vei fi adult, deci tu vei fi cel sau cea care va vedea și trăi rezultatele Agendei. Însă tinerii nu sunt numai beneficiarii, ci și implementatorii Agendei 2030.
Chiar și la nivelul ONU, suntem de foarte multe ori văzuți ca aparținând viitorului, iar asta promovează un rol pasiv al tinerilor, când de fapt, în realitate, aparținem mai ales prezentului și rolul nostru este unul activ. De aici a pornit și ideea campaniei ”Vocea Tinerilor”, și ne-am propus exact acest lucru, să înțelegem că și în cadrul Agendei, și în afara ei, rolul nostru este unul activ. Am amenințat mai sus că mă voi repeta, dar cred că asta ar fi punctul esențial al acestor rânduri.
Cunoscând gradul de eficiență maximă a sistemului educațional din Finlanda, ce măsuri consideri primordiale în implementare pentru îmbunătățirea sistemul de învățământ românesc?
Recunosc, sunt mai la curent cu ceea ce se întâmplă în țară decât în Finlanda însă cred că măcar parte din ideile pe care le voi menționa sunt relevante în contextul întrebării tale, și toate reies din aceeași campanie de care povesteam mai sus.
Concret, rezultatul discuțiilor privind educația a fost unul singur, formulat în nenumărate feluri: un sistem educațional diferit, adaptat prezentului. Nevoile identificate și soluțiile oferite sunt dezvoltate pe larg în Raport, însă cred că aș putea să le grupez în mai multe categorii: adaptare (soft skills, corelare cu piața muncii, mai multă practică, etc.), schimbare de mentalitate (încurajarea autodidactismului, educație cu impact și înțelegere globală), personalizarea sistemului și oferirea de alternative, pentru ca oricine să aibă șansa de a învăța, precum și implicare mai mare (la nivel de comunitate).
Tinerii au menționat de asemenea nevoia de anumite tipuri specifice de educație, cum ar fi cea politică/civică, pentru sănătate, de mediu, financiară, iar la nivel de schimbare sistemică, parteneriatele cu mediul privat și mediul ONG, formarea profesorilor, și, desigur, investițiile în infrastructură au fost puncte recurente de discuție.
În mod cert, toate sunt importante, dar cred că totul începe de la stimularea gândirii critice și analitice, de la promovarea unui sistem socratic, bazat pe argumentare și dezbatere, și probabil de la o perspectivă diferită asupra formalismului. Adică analiza la Baltagul, dacă romanul și-ar mai găsi locul în noua curriculă, nu ar fi bazată pe un comentariu învățat pe de rost și luat din Călinescu sau Manolescu, ci pe o dezbatere reală a argumentelor și o creare a propriului filtru de analiză pentru fiecare elev. Și folosirea gândirii critice e valabilă și pentru profesori, și pentru decidenți. Probabil așa ne putem apropria de ceea ce ne dorim.
Ce valori trebuie cultivate în ceea ce privește politicile de tineret în vederea garantării unei aplicabilități a strategiilor abordate?
Garantare nu există, din păcate. Sau din fericire, mai degrabă, pentru că ne lasă loc de învățare. Există însă încercări repetate și susținute de a face lucruri bune să se întâmple. Cred că valorile ar fi deci proactivitate, implicare, perseverență, și în plus, o conștientizare colectivă a vocii pe care o avem, fiecare dintre noi, și a modului în care o putem folosi adecvat.
Pe de o parte, cred că este vorba de acțiune concretă, prin prezentare la discuții în comunitate, construirea sau îmbunătățirea dialogului cu consiliul local, sesizări atunci când e nevoie, etc. Pe de alta, e vorba mai ales, din nou, despre mentalitate, și răspunsul cred că nu e valabil numai pentru politicile de tineret, ci pentru orice tip de politici – de a înțelege importanța implementării și monitorizării lor, de a fi interesat de informații corecte și a le verifica, de a ne implica pentru binele celor din jurul nostru.
Știi, și răspunsul la întrebarea asta, și tot interviul în sine, de fapt discută despre o altfel de societate, mai funcțională, cu cetățeni informați și implicați. Ceea ce ar trebui să ne amintim este că noi o facem așa, fiecare, prin informare si implicare. Este exact proactivitatea de care povesteam la început – ”Viitorul ne aparține”, și noi îl construim, zi de zi.
